„Putin umilit de o revoltă”, notează publicația britanică Sunday Times alături de o imagine cu mercenarii Wagner care își pregătesc puștile în cartierului general al armatei ruse din Rostov pe Don, orașul asupra căruia Prigojin a anunțat sâmbătă că a preluat controlul.

Săptămânalul The Observer deschide ediția din 25 iunie cu titlul „Șeful rebelilor oprește avansul tancurilor asupra Moscovei «pentru a opri vărsarea de sânge»”. Ziarul britanic publică și o analiză semnată de Luke Harding, care afirmă că în urma revoltei lui Prigojin, Putin se află în cea mai slabă poziție din ultimele decenii.

„Teroarea se întoarce împotriva dictatorului. Putin împins la limită”, titrează și tabloidul britanic Sunday Mirror, alături de imaginile lui Vladimir Putin și Evgheni Prigojin.

Iar Sunday Telegraph anunță că „Rebelii din Wagner se întorc după ce au ajuns la un acord cu Putin” și publică o analiză a istoricului Robert Tombs, care consideră că Vladimir Putin „a evitat la limită momentul său din 1917”, o referire la revoluția rusă.

„Putin în criză. Revoltă, haos și panică pe străzile Moscovei” este titlul de pe prima pagină a ziarului britanic The Independent, care analizează efectul rebeliunii asupra Moscovei.

În Germania, ziarul Bild deschide ediția din 25 iunie cu titlul „Revoltă împotriva lui Putin”, la care adaugă subtitlul „Tentativa de puci din Rusia și ce înseamnă asta pentru noi”.

Publicațiile Die Welt și Der Spiegel se referă amândouă pe prima pagină la o „luptă pentru putere” în Rusia.

Cotidianul italian Corriere della Sera titrează duminică pe prima pagină „Îl provoacă pe Putin apoi rebelii se retrag”, adăugând: „Wagner ajunge la 200 de kilometri de Moscova. Rusia în haos. Lukașenko mediază. Prigojin: voi merge în Belarus”.

La Repubblica deschide ediția de astăzi cu titlul „Dovezi de lovitură de stat”. „Pentru o zi, Rusia în pragul războiului civil. Wagner ocupă Rostov și mărșăluiește către Moscova. Prigojin dă ordin de retragere la doar 200 de kilometri de capitală după medierea lui Lukașenko”, adaugă ziarul italian.

„Prigojin și mercenarii Wagner îl sfidează pe Putin, apoi se opresc. Revoluția rusă”, titrează, la rândul său, publicația La Stampa.

Ziarul francez Le Monde notează duminică „Rusia: șeful Wagner în revoltă”, alături de o fotografie a lui Evgheni Prigojin aflat, pe 24 iunie, în cartierul general militar din orașul rus Rostov pe Don.

Cotidianul Le Parisien vorbește despre o situație de „confuzie” în Rusia care este în fața a ceea ce jurnaliștii francezi numesc „o tentativă de puci”.

Prima pagină din 25 iunie 2023 a ziarului francez Le Parisien. Foto: frontpages.com

În același timp, ziarele spaniole El Mundo și El Pais vorbesc despre slăbirea puterii lui Vladimir Putin.

„Rebeliunea Wagner se apropie de Moscova și face să se clatine puterea lui Putin”, titrează El Mundo, în timp ce El Pais deschide ediția cu titlul „Rebeliunea Wagner arată slăbiciunea lui Putin”.

Jerusalem Post subliniază în titlul său de pe prima pagină că „Rebelii ruși s-au întors de la 200 de kilometri de Moscova”.

„Armata Wagner a capturat Rostov, dar a oprit atacul ca să evite vărsarea de sânge, a spus fostul aliat al lui Putin, Prigojin”, mai notează ziarul israelian.

Peste Ocean, The New York Times publică o analiză despre ce arată această revoltă de scurtă durată despre menținerea la putere a lui Putin. Corespondentul Peter Baker vorbește despre pericolele și oportunitățile pe care instabilitatea din Rusia le aduce pentru SUA. Pericolul este legat de faptul că un președinte responsabil cu rachetele nucleare este amenințat, iar oportunitatea are legătură cu o slăbire a efortului de război al Rusiei, în beneficiul Ucrainei.

Sub titlul „În Rusia, o revoltă de scurtă durată”, Washington Post a catalogat ultimele 24 de ore ca fiind cea mai gravă amenințare la adresa președinției lui Putin „care până acum a prosperat datorită capacității lui de a diviza și de a guverna, ridicând grupuri rivale unele împotriva altora și servind ca arbitru suprem între elitele aflate în conflict”.

După ce a avansat 800 de kilometri în direcția Moscovei, șeful Wagner, Evgheni Prigojin, și-a oprit trupele, sâmbătă, în urma unor discuții cu președintele Belarus, Aleksandr Lukașenko, spunând că vrea să evite „vărsarea de sânge”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News