„În condițiile de astăzi, când toate țările care conduc NATO au declarat că principalul lor obiectiv este de a ne provoca o înfrângere strategică, astfel încât oamenii noștri să sufere precum spun ei, cum putem ignora capacitățile lor nucleare în aceste condiții?”, a spus Vladimir Putin pentru televiziunea de stat Rossiya 1, citat de agenția de stat TASS.
El a mai acuzat Occidentul că a vrut să lichideze Rusia și este complice indirect la „crimele” comise de Ucraina
„Au un singur obiectiv: să desființeze fosta Uniune Sovietică și partea sa fundamentală – Federația Rusă”, a spus Putin.
Aceste declarații se înscriu în retorica adoptată de Kremlin în timpul războiului care a depășit pragul de un an. De altfel, marți, în discursul despre starea națiunii în care a vorbit aproape două ore, liderul rus a acuzat din nou Occidentul că „joacă un joc murdar, cu cărți măsluite”, susținând că Rusia a fost deschisă dialogului, dar „am primit la schimb răspunsuri necinstite”. „Ei au pornit războiul, noi am folosit forța pentru a-i opri”, susține Putin.
De altfel, la începutul discursului, Putin a acuzat Occidentul și NATO că vorbeau public despre furnizarea de arme nucleare Ucrainei înainte de decizia Rusiei de a invada.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Utopie • 26.02.2023, 13:17
„Au un singur obiectiv: să desființeze fosta Uniune Sovietică...". Asta a luat-o razna total!!! Uniunea Sovietica s-a desfiintat singura in 1991 si fostele tari din URSS sunt independente. Ba, mai mult de atat Letonia, Lituania si Estonia sunt in UE din 2004.
vudejea • 26.02.2023, 14:18

Serios? A luat-o razna total? Unde-ai fost in ultimul an ca pe la noi numai de asta s-a vorbit la tv si in presa, de catre formatorii de opinie si jenerali, numai de faramitarea Rusiei, de uciderea lui Putin, de moartea acestuia in toate modurile visate de mintile intunecaten cu dolari, de destramarea Rusiei si preluarea puterii altfel decat prin alegeri, etc. Unde-ai fost? Am tot spus ca nu trebuie decat sa le arati astea rusilor de rand si e arhisuficient sa-i indarjesti. Astea si minciunile. De exemplu, rusii au vazut filmarile cu cadavrele din Bucha ridicandu-se dupa ce a trecut masina ce filma si au aflat de refuzul Ucrainei de a permite oricui, inclusiv ONU, sa participe la autopsiile cadavrelor, la identificarea victimelor, cum se face...O sa ramaneti cu gura cascata caci lucuitorii din Bucha stiu cum sta treaba, nu dispar pur si simplu...Afara de ucraineni nu a atins nimeni cadavrele alea. Au fost adusi din alta parte mortii si insirati pe strada. O sa se afle adevarul si despre cine a detonat conducta si aruncat vina tot pe Rusia, bombe prin masini prin Moscova, etc. Terorism tata, terorism !!! *** de nu vi se vede???
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
dinamo_forever_77 • 27.02.2023, 14:49

Pastilele....unde sunt pastilele!!!!????
floris • 26.02.2023, 18:51

HA HA HA HA, nu pot decat sa rad de jegul asta de comentariu !!! ori insisti ori nu cu Bucha si cu conducta, rusii au atacat ucraina din cauza a ce s-a intamplat la Bucha ??? rusii au atacat ukraina din cauza conductei ? eu nu am auzit niciodata din gura unui reprezentant nato sa spuna ceva de arme nucleare, in schimb din gura lui putin si clica lui m-am saturat deja de cate ori am auzit amenintari cu arma lor nucleare !rusii bomardeaza zec ide localitati zilnic cu zeci de rachete si sute de bombe si tu *** te legi de cateva atacuri ale ucrainenilor. pai odata ce rusia ataca ucraina mie mi se pare mai mult decat normal ca si ucraina sa atace rusia,dar nu ca fascistii de rusi sa atace infrastructura civila ,dar sa atace baze militare, aeroporturi militare,convoaie militare,etc.