Președintele Rusiei îl îndeamnă pe Donald Trump la o „dezgheţare” a relaţiilor dintre cele două puteri rivale, relatează AFP, citată de News.ro.

Scrisoarea este datată 15 decembrie, iar traducerea ei a fost publicată de biroul lui Donald Trump.

Vladimir Putin a scris că „relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite rămân un factor important în asigurarea stabilităţii şi securităţii lumii moderne”. În scrisoare, Putin „îndeamnă totodată la măsuri reale în vederea restabilirii cadrului cooperării bilaterale în diverse domenii”.

Preledintele ales al SUA i-a răspuns lui Vladimir Putin și a declarat că este vorba despre „o scrisoare foarte frumoasă, iar gândurile sale sunt corecte”.

„Sper ca ambele părţi să se ridice la nivelul acestor gânduri şi că nu vom fi nevoiţi să intrăm pe o cale alternativă”, a spus Donald Trump.

Declarația președintelui ales al SUA a fost făcută la o zi după ce atât el, cât şi preşedintele Rusiei au declarat că vor să consolideze arsenalele nucleare ale celor două ţări.

 
 

Urmărește-ne pe Google News