Cuprins:
Președintele rus s-a adresat, în aceeași zi, armatei, locuitorilor din Rusia, „prietenilor noștri din întreaga lume și celor care își fac iluzii cu privire la posibilitatea de a provoca o înfrângere strategică Rusiei”.
„Scopul lansării a fost atins”, a anunțat Putin
Conform liderului de la Kremlin, trupele ucrainene au atacat marți, 19 noiembrie, un depozit de muniții din regiunea Briansk cu șase rachete ATACMS. Nu s-au înregistrate victime sau răniți, iar incendiul rezultat a fost lichidat.
Ulterior, la două zile distanță, mai exact la 21 noiembrie, Ucraina a folosit rachete Storm Shadow și HIMARS pentru a ataca unul dintre posturile de comandă ale grupului rus Sever (Nord), în regiunea Kursk, a mai susținut Putin.
„Ca urmare a atacului și a luptei antiaeriene există, din păcate, victime, morți și răniți din rândul personalului unităților de securitate externă a instalației și al personalului de mentenanță. Personalul de comandă și operațional al centrului de control nu a fost rănit”, a transmis președintele rus.
În continuare, șeful statului rus a susținut că Moscova a ripostat testând „unul dintre cele mai noi sisteme rusești de rachete cu rază medie de acțiune”, numit Oreșnik, pe 21 noiembrie. „Testele au fost reușite. Scopul lansării a fost atins”, a precizat el.
Sursă video: X/ RealBababanaras
Rusia va avertiza civilii atunci când testează racheta Oreșnik
Ba mai mult, a oferit și informații. A precizat că a fost lovită o instalație a industriei de apărare din Dnipro cu o rachetă balistică hipersonică. Agenția de presă rusă TASS a transmis că vizat a fost producătorul de rachete Yuzhmash.
Liderul de la Kremlin a mai transmis că Rusia va atenționa civilii atunci când testează sisteme precum Oreșnik. Conform liderului rus, în prezent nu există mijloace de contracarare a rachetelor Oreșnik.
„Rachetele lovesc ținta la o viteză de Mach 10, adică 2,5-3 kilometri pe secundă. Apărarea aeriană modernă disponibilă în lume și sistemele de apărare antirachetă create de americani în Europa nu interceptează astfel de rachete. Acest lucru este exclus”, a susținut el.
Vladimir Putin a mai subliniat că Rusia este dispusă să utilizeze arme împotriva instalațiilor militare ale țărilor care permit folosirea armamentului lor împotriva instalațiilor rusești. Totodată, liderul de la Kremlin a recomandat țărilor care „pun la cale planuri” de a-și folosi armatele împotriva Rusiei să se gândească de două ori.