„Pentru Rusia, aceasta (înfrângerea strategică) ar însemna sfârşitul statalităţii sale, iată ce ar însemna asta. Aceasta înseamnă sfârşitul istoriei de 1.000 de ani a statului rus. Cred că acest lucru este clar pentru toţi. Şi atunci apare întrebarea, de ce să ne fie frică? Nu este mai bine atunci să mergem până la capăt? Aceasta este o logică formală elementară”, a spus Putin, într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizitei sale în Vietnam, după cea din Coreea de Nord.

Putin a spus că forțele ruse se pregătesc pentru toate scenariile posibile ale evoluţiei situaţiei în Ucraina și a avertizat Kievul să nu încerce să le alunge din regiunea Harkov, întrucât astfel de tentative vor duce la pierderi mari pentru Ucraina.

„Ştim că în principal americanii şi europenii îi împing pe ucraineni să ne alunge unităţile la graniţa de stat cu orice preţ – cu orice preţ, vreau să subliniez – şi intenţionează să prezinte acest lucru drept un succes major pe anul 2024 în perspectiva aşteptatului summit al NATO şi apoi a alegerilor din SUA”, le-a mai spus Putin ziariştilor ruşi.

Putin: Rusia ia în considerare să-și schimbe doctrina nucleară

În acest context, Putin a afirmat că Rusia se gândeşte la posibile modificări ale doctrinei sale privind utilizarea armelor nucleare.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări

Doctrina existentă prevede că Rusia poate folosi astfel de arme ca răspuns la un atac nuclear sau în cazul unui atac convențional care reprezintă o amenințare existențială pentru stat.

De la începutul războiului din Ucraina, unii analiști militari ruși au susținut că Rusia ar trebui să își relaxeze termenii privind utilizarea armelor nucleare.

Cu toate acestea, Putin a declarat că nu este nevoie ca Rusia să efectueze un atac nuclear preventiv.

Putin spune că Rusia poate livra arme Coreei de Nord

Putin le-a vorbit jurnaliștilor la o zi după ce a vizitat Coreea de Nord, ţară care deţine arma nucleară, pentru un summit cu liderul acesteia, Kim Jong Un.

Cei doi au semnat un tratat de parteneriat strategic care prevede, între altele, o clauză de apărare reciprocă în cazul unei „agresiuni împotriva uneia dintre părți”.

Presa de stat rusă l-a citat pe Putin spunând că Moscova se aşteaptă ca cooperarea cu Coreea de Nord să servească drept factor de descurajare pentru Occident, dar că nu este nevoie să folosească soldaţi nord-coreeni în războiul din Ucraina.

Putin a mai spus că nu exclude ca Rusia să furnizeze arme de înaltă precizie Coreei de Nord, arătând cu degetul spre livrările occidentale de arme de înaltă precizie către Ucraina.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

„Am spus, inclusiv la Phenian, că atunci ne rezervăm dreptul de a furniza arme altor regiuni ale lumii. Luând în considerare acordurile noastre cu (Coreea de Nord), nu exclud nici acest lucru”, a spus Putin, citat de Reuters.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (43)

Gina.Lolobrigida   •   21.06.2024, 15:14

Daca credeti ca exista diferente intre rusia si romania, uitati-va cum functioneaza cenzura la li ertatea si o sa vedeti ca nu exista nici una. Postacii de seviciu pot scrie orice, in cazul asta impotriva rusiei. Altii, chiar daca nu scriu explicit in favoarea rusilor, ci doar exprima o opinie, sunt cenzurati fara sa fi incalcat cumva regulile siteului. Bravo!

    Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   22.06.2024, 05:50

    Gina.Lolobrigida   •  21.06.2024, 15:14

    Daca credeti ca exista diferente intre rusia si romania, uitati-va cum functioneaza cenzura la li ertatea si o sa vedeti ca nu exista nici una. Postacii de seviciu pot scrie orice, in cazul asta impotriva rusiei. Altii, chiar daca nu scriu explicit in favoarea rusilor, ci doar exprima o opinie, sunt cenzurati fara sa fi incalcat cumva regulile siteului. Bravo!

    Așa-i, Gino, ia uite câți români zboară de la etaj zilnic sau sunt arestați pentru că au înjurat NATO și Liderul Suprem. A, stai, n-avem așa ceva. Du-te și fă tu propagandă pacifistă în Rusia. Am auzit că acolo se aplică legea. Aia a gravitației.

Gina.Lolobrigida   •   21.06.2024, 15:01

Rusia a obtinut ce a vrut pana acum. Un razboi de durata ca sa dezbine europa si s-o aduca in sapa de lemn. O america discreditata pentru standardele duble si parasita pe rand de statele nealiniate. La orice miscare facuta in vest putin a raspuns pe masura, e vorba de declaratii, acorduri tratate. Dupa criza energetica datorita sanctiunilor impuse rusilor, acum ne pierdem si alte piete. Niger tocmai a retras francezilor licenta de exploatare a uraniului, care asigura 15% din necesarul Frantei, dupa ce a crescut influenta rusilor acolo. Ar fi trebuit sa va temeti inca de la inceput, sa reactionati la politica proasta europeana, sa acceptati ca nu rusia singura este responsabilă de acest razboi si ca daca nu vor trece la discutii e posibil sa ajungem sa umblam ca zombie noi si copiii nostri. N-o sa ma conteze cine cu cine este. O sa existe numai o europa devastată, din nou. Ca americanii sunt departe si ii doare la basca, asa cum i-a durut si pt hiroshima si nagasaki.

    Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   22.06.2024, 05:53

    Da, trebuie să ne temem de Rusia, așa-i? Și mai ce altceva? Poate să ne supunem? Să mergem la ei cu basca-n mână și să ne rugăm frumos să ne ierte, poate-poate ne primesc și pe noi în Uniunea Eurasiatică peste vreo câteva decenii sau, Doamne dă, chiar în Federația Rusă, sânul lui Adam? E, uite că americanii au folosit bombele atomice în război în 1945, Rusia amenință non-stop că le folosește acum împotriva unor țări cu care NU e în război.

    VolodimirZelenski   •   21.06.2024, 15:29

    Gina.Lolobrigida   •  21.06.2024, 15:01

    Rusia a obtinut ce a vrut pana acum. Un razboi de durata ca sa dezbine europa si s-o aduca in sapa de lemn. O america discreditata pentru standardele duble si parasita pe rand de statele nealiniate. La orice miscare facuta in vest putin a raspuns pe masura, e vorba de declaratii, acorduri tratate. Dupa criza energetica datorita sanctiunilor impuse rusilor, acum ne pierdem si alte piete. Niger tocmai a retras francezilor licenta de exploatare a uraniului, care asigura 15% din necesarul Frantei, dupa ce a crescut influenta rusilor acolo. Ar fi trebuit sa va temeti inca de la inceput, sa reactionati la politica proasta europeana, sa acceptati ca nu rusia singura este responsabilă de acest razboi si ca daca nu vor trece la discutii e posibil sa ajungem sa umblam ca zombie noi si copiii nostri. N-o sa ma conteze cine cu cine este. O sa existe numai o europa devastată, din nou. Ca americanii sunt departe si ii doare la basca, asa cum i-a durut si pt hiroshima si nagasaki.

    A, da: Ruzii au vrut sa moara 500000 de soldati de-ai lor, sa nu avanseze decat pret de cateva sate si sa se izoleze de toata lumea, nu? Misto plan!

      Gina.Lolobrigida   •   21.06.2024, 20:35

      VolodimirZelenski   •  21.06.2024, 15:29

      A, da: Ruzii au vrut sa moara 500000 de soldati de-ai lor, sa nu avanseze decat pret de cateva sate si sa se izoleze de toata lumea, nu? Misto plan!

      Si pe domnia ta cine te-a informat? Churchill spunea ca minciuna statistica, implicit cifrele si interpretarea lor, e una dintre cele trei tipuri de minciuni. Nu cred ca ii pasa lui putin de nr de soldati rusi morti, indiferent de numar. El are planurile lui. La un seminar organizat de ÔIIP pe tema finantarii de grupari paramilitare de catre rusia in ungaria, s-a pus accent pe politica rusiei de destabilizare a uniunii, acum 10 ani! Tema nu este noua. Numai in Ro nu ajung informatiile decat dupa ce s-au invechit si nu mai au relevanta. Poate ca chiar nu e locul meu sa comentez aici la nivelul la care se discuta.

    VolodimirZelenski   •   21.06.2024, 15:25

    Gina.Lolobrigida   •  21.06.2024, 15:01

    Rusia a obtinut ce a vrut pana acum. Un razboi de durata ca sa dezbine europa si s-o aduca in sapa de lemn. O america discreditata pentru standardele duble si parasita pe rand de statele nealiniate. La orice miscare facuta in vest putin a raspuns pe masura, e vorba de declaratii, acorduri tratate. Dupa criza energetica datorita sanctiunilor impuse rusilor, acum ne pierdem si alte piete. Niger tocmai a retras francezilor licenta de exploatare a uraniului, care asigura 15% din necesarul Frantei, dupa ce a crescut influenta rusilor acolo. Ar fi trebuit sa va temeti inca de la inceput, sa reactionati la politica proasta europeana, sa acceptati ca nu rusia singura este responsabilă de acest razboi si ca daca nu vor trece la discutii e posibil sa ajungem sa umblam ca zombie noi si copiii nostri. N-o sa ma conteze cine cu cine este. O sa existe numai o europa devastată, din nou. Ca americanii sunt departe si ii doare la basca, asa cum i-a durut si pt hiroshima si nagasaki.

    Ginuta-bunicuta, nu uita ca Europa o duce foarte bine, pe cand *** de ruzi incep sa se milogeasca la alte tari. Ucraina si Moldova incep negocierile de aderare la UE, pe cand *** de ruzi sunt vasalii Chinei. De ruzi nu se teme nimeni. Decat tu.

    Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

      Gina.Lolobrigida   •   21.06.2024, 20:23

      VolodimirZelenski   •  21.06.2024, 15:25

      Ginuta-bunicuta, nu uita ca Europa o duce foarte bine, pe cand *** de ruzi incep sa se milogeasca la alte tari. Ucraina si Moldova incep negocierile de aderare la UE, pe cand *** de ruzi sunt vasalii Chinei. De ruzi nu se teme nimeni. Decat tu.

      Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

      Vorbesti cumva cu maica-ta? Daca libertatea iti permite, eu nu. Si ca sa intelegi o sa vorbesc pe limba ta. Nu stiu daca ai spune asta in prezenta sotului sau fiului meu. ***!

        VolodimirZelenski   •   22.06.2024, 08:16

        Gina.Lolobrigida   •  21.06.2024, 20:23

        Vorbesti cumva cu maica-ta? Daca libertatea iti permite, eu nu. Si ca sa intelegi o sa vorbesc pe limba ta. Nu stiu daca ai spune asta in prezenta sotului sau fiului meu. ***!

        Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

        Doamne fereste ca tu sa fii mama mea! Ia-ti sotul si copiii si duceti-va in Ruzzia!

          Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   24.06.2024, 08:25

          VolodimirZelenski   •  22.06.2024, 08:16

          Doamne fereste ca tu sa fii mama mea! Ia-ti sotul si copiii si duceti-va in Ruzzia!

          Hai, Gino, pe front cu ei, știi cum era vorba cântecului, nu? "Hai la lupta cea mare". După aia poate primești și tu o Ladă și poți să te plimbi mândră cu tablourile lor la parada "regimentului nemuritor".

          Gina.Lolobrigida   •   22.06.2024, 19:53

          VolodimirZelenski   •  22.06.2024, 08:16

          Doamne fereste ca tu sa fii mama mea! Ia-ti sotul si copiii si duceti-va in Ruzzia!

          ***

          Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Hipocrate   •   21.06.2024, 11:53

Mănânci numai *** băi Putlin, tu nu ești în stare să asiguri un trai ,decent, cetățenilor ruși și vorbești de utilizare a armelor nucleare. Mai bine ia-ți cazanele și porcii din Ucraina și încearcă să-ți acoperi nevoile țării

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

    Gina.Lolobrigida   •   21.06.2024, 14:43

    Si unde este traiul decent al romanilor in Ro sau macar in tarile europene unde s-au stabilit?

      Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   22.06.2024, 05:55

      Unde e traiul decent? În faptul că am curent la ora 5 dimineața și mâncare în frigider, acolo e. Sau te pomeni că tu stai pe Libertatea din șanț și mănânci din tomberoane?

        Gina.Lolobrigida   •   22.06.2024, 19:58

        Sigur! Mananc din tomberoare ca sa strang bani pt conferinte internationale. 😂😂😂😂😂😂Sau crezi ca toti cei care posteaza aici sunt asa ca tine? Dupa cum am observat nivelul este destul de ridicat. Tu te-ai ratacit cumva pe-aici? Impreuna cu prietenul volodimir?

          Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   24.06.2024, 08:22

          Gina.Lolobrigida   •  22.06.2024, 19:58

          Sigur! Mananc din tomberoare ca sa strang bani pt conferinte internationale. 😂😂😂😂😂😂Sau crezi ca toti cei care posteaza aici sunt asa ca tine? Dupa cum am observat nivelul este destul de ridicat. Tu te-ai ratacit cumva pe-aici? Impreuna cu prietenul volodimir?

          Păi nu tu erai aia care se plângea de ce trai îngrozitor avem în România? Hai, zi-ne cum murim de foame. N-ai mai văzut carne de la ultima eclipsă totală de soare, așa-i?

      VolodimirZelenski   •   21.06.2024, 15:08

      Gina.Lolobrigida   •  21.06.2024, 14:43

      Si unde este traiul decent al romanilor in Ro sau macar in tarile europene unde s-au stabilit?

      Bunicuta-Ginuta, traiul din tarile in care s-au stabilit depinde de ce fac ei acolo. Aici, in Romania, romanii o duc foarte bine.

        Gina.Lolobrigida   •   21.06.2024, 15:20

        VolodimirZelenski   •  21.06.2024, 15:08

        Bunicuta-Ginuta, traiul din tarile in care s-au stabilit depinde de ce fac ei acolo. Aici, in Romania, romanii o duc foarte bine.

        Cum ramane cu moderarea articolelor jignitoare, libertatea? In special pe volodimir zelenski si pe preacuviosul nu-i moderati niciodata oricat de vulgar, jignitor sau incitator s-ar exprima.

          Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   22.06.2024, 05:59

          Gina.Lolobrigida   •  21.06.2024, 15:20

          Cum ramane cu moderarea articolelor jignitoare, libertatea? In special pe volodimir zelenski si pe preacuviosul nu-i moderati niciodata oricat de vulgar, jignitor sau incitator s-ar exprima.

          Dar de minciunile, dezinformarea și propaganda în favoarea inamicului pe care le faci tu de ce nu zici nimic?

Vezi toate comentariile (43)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro

Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO

Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO

„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro

Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI