Președintele Vladimir Putin a declarat marți că Rusia își va suspenda participarea la noul tratat START (Strategic Arms Reduction Treaty), acordul pentru controlul armelor nucleare, semnalând astfel o ruptură mai profundă cu Occidentul.

Anunțul a fost făcut în timpul unui lung discurs în care liderul de la Kremlin a justificat războiul purtat împotriva Ucrainei și a repetat acuzațiile la adresa Occidentului.

Noul START era ultimul acord major de acest tip rămas încă în vigoare, în relația cu SUA.

Putin a subliniat că Rusia nu părăsește acordul, ci își suspendă participarea. Înainte de a reveni la discuția pe această temă, trebuie să înțelegem singuri ce posedă în „arsenalele lor strategice țări din alianța nord-atlantică precum Franța și Marea Britanie“, a spus el, potrivit The Guardian.

Departamentul de Stat al SUA semnalase deja că Rusia nu respectă tratatul. Oficialii americani au făcut acest anunț la sfârșitul lunii ianuarie, când au informat că Rusia nu permitea inspectorilor americani să viziteze siturile sale nucleare.

Faptul că Washingtonul vrea să inspecteze instalațiile militare rusești, ca parte a tratatului, este „un teatru al absurdului”, deoarece „Statele Unite și NATO spun direct că obiectivul lor este o înfrângere strategică a Rusiei“, a spus Putin în discursul de marți.

România, campioana în UE la riscul de sărăcie pentru persoane care au crescut în familii nevoiașe. Influența educației | Studiu
Recomandări
România, campioana în UE la riscul de sărăcie pentru persoane care au crescut în familii nevoiașe. Influența educației | Studiu

Noul START limitează numărul armelor nucleare desfășurate de Rusia și Statele Unite la 1.550. Prin suspendarea participării la acest tratat, care expiră în februarie 2026, Putin poate semnala o posibilă intenție de a depăși această limită. Sau pur și simplu de a împiedica SUA să monitorizeze respectarea tratatului, scrie New York Times.

În orice caz, noul tratat START nu acoperă armele care îngrijorează cel mai mult Statele Unite și Europa: armele nucleare tactice, pe care Putin a sugerat că le-ar putea folosi în conflictul din Ucraina.

În schimb, tratatul acoperă doar armele nucleare strategice – în esență, rachetele intercontinentale, care ar putea lovi SUA sau Europa.

În discursul de marți, Putin a mai declarat că Occidentul este fie „cinic, fie prost” în abordarea privind Rusia și controlul armelor. El a admis că relația dintre Rusia și SUA s-a deteriorat, iar acest lucru s-a întâmplat la inițiativa SUA.

Cu toate acestea, liderul de la Kremlin a spus că Rusia nu va fi prima care va lansa un atac nuclear.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (11)

Gandalf_the_Grey   •   22.02.2023, 14:48

Ce mama-zmeului, n-ați înțeles nici măcar mesajul simplu „mai răsfirați, tovarăși, mai răsfirați”?

Elenuca   •   22.02.2023, 06:35

E inca un pas in escalada conflictului Rusia SUA care relanseaza inclusiv cursa inarmarii nucleare . In ce priveste celelalte tipuri de arme ,deja s a ajuns la paroxism cu investitia in armament . Au murit sute de mii de oameni pe front ,deja publicul european a deschis ochii ca e o cale gresita ,si atunci , se fac teste cu roboti de lupta pe teren : fie roboti echipati cu mitraliere fie minitancuri drona . Asta e rezultatul diplomatiei din ultimii 2 ani !

    Gandalf_the_Grey   •   22.02.2023, 20:26

    Elenuca, maia, s-au inventat chestii mai accesibile pentru tălică. Ele se numesc oale, crătiți, napi și alte furaje care se feliază și se introduc în primele din listă. Apoi se dă pe gât (nu votca, nu sări așa) rezultatele procesului prezentat anterior, dat la foc mic (apa e obligatorie, aia de la robinet nu aia de foc). Așadar, politichia (de mărgăritar) nu e chiar pentru matale, ar fi bine să o lăsăm pe seama celor care au peste 100 (nu de ani, de puncte la anumite teste, încă recunoscute de comunitatea științifică, inclusiv de iubiții tăi patroni), cât despre inginerie și de-astea eu îți propun să te faci că suferi de cecitate completă când vreunul din vecinătatea lu' tălică deschide subiectul. Sfaturile au fost oferite complet gratuit, cum ar zice americanu' dujmanu' - free of charge.

pikpik   •   21.02.2023, 19:23

USA bagå båtul prin gard doar-doar så-si piardå P. cumpåtul...Påcat cå ceilalti lideri politici ii cantå in strunå acestui *** ce se joacå cu viata noastrå

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Spectacol” inedit la Moscova. O țeavă de canalizare spartă a creat o „fântână arteziană” înaltă cât o clădire. Video
Știrileprotv.ro
„Spectacol” inedit la Moscova. O țeavă de canalizare spartă a creat o „fântână arteziană” înaltă cât o clădire. Video
Wow! Cum și-au făcut apariția părinții Danielei Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan! Superba mamă a blondei a atras toate privirile cu ținuta ei
Viva.ro
Wow! Cum și-au făcut apariția părinții Danielei Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan! Superba mamă a blondei a atras toate privirile cu ținuta ei
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Libertateapentrufemei.ro
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Animalul superb care și-a făcut apariția în munții Rodnei. Și-a etalat puterea în fața tuturor
FANATIK.RO
Animalul superb care și-a făcut apariția în munții Rodnei. Și-a etalat puterea în fața tuturor
Elisabeta Lipă, laudată de copii ca pe vremea Elenei Ceaușescu, într-un video viral: „Căci pe lângă demnitatea / De-a purta pe umeri țara / Zâmbetul vă e ca floarea / Ce-nflorește primăvara”
GSP.RO
Elisabeta Lipă, laudată de copii ca pe vremea Elenei Ceaușescu, într-un video viral: „Căci pe lângă demnitatea / De-a purta pe umeri țara / Zâmbetul vă e ca floarea / Ce-nflorește primăvara”
Fabrica unde se va produce un tractor 100% românesc. Utilajul va fi asamblat într-un loc celebru
FANATIK.RO
Fabrica unde se va produce un tractor 100% românesc. Utilajul va fi asamblat într-un loc celebru
Cum arată Elena Cârstea la 2 ani de când a suferit un AVC. Artista nu și-a revenit complet nici azi și are nevoie de baston pentru a se deplasa / FOTO
Unica.ro
Cum arată Elena Cârstea la 2 ani de când a suferit un AVC. Artista nu și-a revenit complet nici azi și are nevoie de baston pentru a se deplasa / FOTO
Loredana Groza, declarații controversate: „Nu cred în psihiatri, nu cred în nutriționiști”
Financiarul.ro
Loredana Groza, declarații controversate: „Nu cred în psihiatri, nu cred în nutriționiști”
Investiția de peste 7 miliarde de dolari anunțată în România. Proiectul, realizat de companii din SUA, Canada și Italia
Observatornews.ro
Investiția de peste 7 miliarde de dolari anunțată în România. Proiectul, realizat de companii din SUA, Canada și Italia
Horoscop 29 octombrie 2024. Capricornii au în față o zi pe care ar fi bine să o ia ca atare, fără să încerce să schimbe ceva
HOROSCOP
Horoscop 29 octombrie 2024. Capricornii au în față o zi pe care ar fi bine să o ia ca atare, fără să încerce să schimbe ceva

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI