Potrivit fostului redactor-șef al publicației Ukrainska Pravda, scopul lui Putin nu este doar de a șterge Ucraina de pe hartă, ci și de a distruge ordinea globală.
„Putin va ataca țările NATO! De ce? Pur și simplu pentru a arăta că instituțiile globale sunt slabe. Polonia și alte țări vecine ar trebui avertizate cu privire la ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a declarat Leșcenko.
„Ucraina ar fi dispusă să fie un stat neutru în schimbul unor garanții reale de securitate, a mai spus Leșcenko.
Suntem gata să ne declarăm neutralitatea, dar numai dacă primim garanții clare de securitate, nu asigurări precum Memorandumul de la Budapesta.
Consilierului președintelui Volodimir Zelenski, Serhi Leșcenko:
Venit după ce Kievul fusese de acord să renunțe la armele sale nucleare, acordul din 1994, cunoscut sub numele de Memorandumul de la Budapesta, semnat de Rusia, Ucraina, Marea Britanie și Statele Unite, prevedea că niciuna dintre națiuni nu va folosi forța împotriva Ucrainei și toate îi vor respecta suveranitatea și granițele existente.
După 1990, peste 5.000 de arme nucleare erau staționate în Ucraina, care era a treia putere nucleară la nivel mondial. Bazele militare ale Kievului dețineau rachete cu rază lungă de acțiune care transportau până la 10 focoase termonucleare, fiecare cu mult mai puternică decât bomba care a distrus Hiroshima.
„Suntem gata să discutăm despre un statut special pentru Crimeea și zonele ocupate înainte de război. Cu toate acestea, nu vom accepta ocupația teritoriilor cucerite de Rusia în cursul acestui război”, a mai spus oficialul ucrainean.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Foto: EPA