Călătoria marchează prima vizită a lui Putin într-o ţară NATO de când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022. De atunci, Putin şi-a limitat drastic deplasările internaţionale, mai ales din martie 2023, când Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele său sub suspiciunea de deportare ilegală a unor copii din Ucraina.
Rusia a negat acuzația și a numit măsura scandaloasă, dar a spus că este nulă din punct de vedere legal în orice caz, deoarece Rusia nu este membră a CPI.
De asemenea, nici Turcia nu face parte din Statutul de la Roma ce reglementează funcţionarea CPI, așa că Putin poate călători în Turcia fără teama că va fi arestat, notează Reuters.
De la începutul războiului, Turcia a încercat să menţină relaţii bune atât cu Moscova, cât şi cu Kievul. A oferit în acest timp sprijin militar Ucrainei şi şi-a exprimat sprijinul pentru integritatea teritorială a acesteia, dar s-a opus sancţiunilor occidentale impuse Rusiei.
Ankara încearcă în prezent să convingă Rusia să revină la acordul pentru exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, din care Moscova s-a retras în iulie anul trecut, punând capăt unui an de exporturi printr-un coridor maritim sigur pe fondul războiului.
Dymy • 02.02.2024, 11:29
Regep il va umili iarasi pe Putin cand il va face sa-l astepte si totodata sfidare atat din partea Turciei cat si Rusiei ca-i doare la basca de restu' lumii adicatelea *** se pot alia oricand fie cu Occidentu' fie cu China, Iran, etc. Joc curvesc.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Narcisu • 01.02.2024, 15:52
Totuși ar trebui sa fie precaut cu ce își ia zborul,este posibil că Zelenski să-i facă zborul mai liniștit spre zonă cu verdeață,unde suspin nu este..
adriann_ • 01.02.2024, 18:27
Narcisu • 01.02.2024, 15:52
Totuși ar trebui sa fie precaut cu ce își ia zborul,este posibil că Zelenski să-i facă zborul mai liniștit spre zonă cu verdeață,unde suspin nu este..
Desigur oamenii care 1. nu sunt drone cu slava si 2. stiu geografie isi dau seama ca n-o sa zboare Putin peste Ucraina sau peste Marea Neagra. De la Mahacikala face un mic ocol peste Marea Caspica si Nordul Iranului si e in Turcia. Interesant e mai degraba faptul ca Turcia e totusi membru NATO...