Putin i-a prezentat lui Kim cosmodromul Vostocinîi din Orientul îndepărtat al Rusiei, iar, în timp ce făcea turul acestuia, liderul coreean a pus multe întrebări despre rachete.
Au urmat discuţii ale celor doi lideri împreună cu delegaţiilor lor de miniştri, apoi o întrevedere Kim-Putin în tete-a-tete şi un dineu.
„Armata rusă şi poporul vor obţine cu siguranţă o mare victorie în lupta sacră”
Ridicându-şi paharul cu vin rusesc, dictatorul nord-coreean a rostit un toast pentru sănătatea lui Putin, victoria „măreţei Rusii” şi prietenia ruso-nord-coreeană, prezicând victoria Rusiei în a sa „luptă sacră” împotriva Occidentului în războiul din Ucraina.
„Sunt ferm convins că armata şi eroicul popor rus, care a moştenit strălucit tradiţiile victoriei, vor demonstra demnitate şi onoare pe două fronturi: în operaţiunea militară specială şi în edificarea unui stat puternic. (…) Armata rusă şi poporul vor obţine cu siguranţă o mare victorie în lupta sacră pentru pedepsirea marelui rău care urmăreşte hegemonia şi hrăneşte iluzia expansionistă”, a mai spus Kim.
Occidentul, îngrijorat că Phenianul intenționează să livreze Rusiei armament
O temă legată de această vizită care preocupă în mod deosebit Occidentul este posibilitatea ca Phenianul să furnizeze Moscovei arme şi muniţii pentru războiul din Ucraina, deşi oficial Rusia şi Coreea de Nord au negat astfel de intenţii.
Putin a confirmat că a discutat cu Kim despre cooperarea militară, dar fără a da detalii.
În declaraţiile ulterioare summitului, el a spus doar că există „pespective” pentru cooperarea militară între Rusia şi Coreea de Nord, în pofida sancţiunilor internaţionale împotriva Phenianului.
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a participat la discuţii, în timp ce Kremlinul a transmis că temele sensibile abordate la acest summit nu vor fi discutate public.
Ajutor pentru construcția de sateliți: „De asta am venit aici”
Întrebat de presa rusă dacă Rusia va ajuta Coreea de Nord pentru construcţia de sateliţi, Putin a răspuns: „De aceea am venit aici”, la cosmodromul Vostocinîi.
Summitul desfăşurat la acest cosmodrom a durat patru ore. Imagini difuzate de televiziunile ruse îi arată pe cei doi lideri luându-şi rămas bun acolo, dar Kim Jong Un mai rămâne în Rusia, unde va vizita fabrici de avioane şi instalaţii militare.
„De aici va zbura la Komsomolsk pe Amur, va vizita fabrici care produc aeronave, atât civile, cât şi militare”, a precizat Putin, referindu-se şi la fabrica Gagarin, unde sunt produse avioanele de luptă Suhoi.
Conform preşedintelui rus, flota rusă a Pacificului îi va face liderului nord-coreean „o demonstraţie” a capacităţilor sale militare, Kim urmând să viziteze la Vladivostok şi laboratoare ale mai multor institute ale Academiei de Ştiinţe a Rusiei specializate în biologie marină.
Foto: Profimedia Images