Presa engleză a prezentat din nou povestea Emmei Davies, o femeie în vârstă de 41 de ani, dependentă de injecțiile cu „krokodil” (aceasta este denumirea „oficializată” de ruși, inventatorii acestui drog).
Într-un singur an, cel mai puternic drog din lume a făcut-o să putrezească de vie! A suferit două infarcturi și un atac cerebral. Pielea i s-a făcut solzoasă – de aici vine și denumirea de „krokodil”, fiindcă pielea devine rapid ca aceea a reptilei -, carnea a început să putrezească pe ea, iar vasele de sânge i-au explodat. Are răni aproape imposibil de vindecat.
N-a putut să ajungă în fața instanței
Mai mult, femeia a luat virusul hepatic C, are tromboză, plămânii i s-au făcut „zdrențe”, splina i s-a mărit și câte și mai câte! Toate de la dezomorfină, substanța ucigașă pe care o conține acest teribil drog.
Doar o mică injecție afectează o zonă amplă, unde „arde” pielea și carnea. Emma Davies, din Tredworth, Gloucestershire, acuzată de furt din magazine, trebuia să ajungă în fața instanței. N-a putut să iasă din casă, din pricina rănilor teribile și a unei infecții a sângelui.