Conform studiului, doar 38% dintre firme vor să majoreze salariile brute după trecerea contribuțiilor în sarcina angajaților.

Situația este alarmantă, deoarece patronii trebuie să crească salariile cu 20% pentru ca angajații să nu piardă bani din venitul net.

Aceasta este, de fapt, și principala îngrijorare a sindicatelor din România. Sindicaliștii se tem că patronii din mediul privat nu vor crește salariile brute, astfel că veniturile acestora vor scădea.

Avocatul Poporului, singura instituție ce poate sesiza CCR

Deja mai multe organizații sindicale din cadrul Petrom, Rompetrol, Lukoil, Michelin și Policolor și-au unit forțele pentru a cere Avocatului Poporului să atace ordonanța de modificare a Codului Fiscal la Curtea Constituțională a României (CCR).

Avocatul Poporului este singura instituție din țară care poate ataca la CCR o ordonanță. Nici Parlamentul și nici Președinția nu pot face acest lucru.

Până acum doar câteva companii au anunțat clar că vor majora salariile brute pentru a nu fi afectate veniturile angajaților. Este vorba în special de multinaționale sau companii mari de stat: Kaufland, Nuclearelectrica și Poșta Română.

 
 

Urmărește-ne pe Google News