Qatarul a condus, alături de Egipt și de Statele Unite, eforturile de mediere după izbucnirea războiului dintre Israel și Hamas, pe data de 7 octombrie, declanșat de atacurile sângeroase ale militanților Hamas asupra sudului Israelului.
Șeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, vorbind la Washington în cadrul unui eveniment găzduit de think tank-ul Atlantic Council, a declarat că s-au înregistrat „progrese bune” în timpul discuțiilor de la Paris.
Premierul qatariot a confirmat că întâlnirile cu șeful CIA, Bill Burns, și cu înalți oficiali israelieni și egipteni din domeniul securității au avut ca rezultat un cadru pentru un armistițiu în etape, în urma căruia femeile și copiii ostatici vor fi eliberați primii, iar ajutoarele umanitare vor intra în enclava palestiniană asediată.
Părțile „speră să transmită această propunere către Hamas și să ajungă la un punct în care să se angajeze în mod pozitiv și constructiv în acest proces”, a declarat el.
Șeicul Mohammed a adăugat că Hamas a formulat „o cerere clară”, „înainte de negocieri”, pentru o „încetare permanentă a focului”.
Actuala propunere, a precizat prim-ministrul, „ar putea duce în viitor la o încetare a focului permanentă”.
Anterior, Qatarul a mediat armistițiul de o săptămână din luna noiembrie, încheiat între Israel și Hamas și care a dus la eliberarea a numeroși ostatici israelieni și străini, precum și la intrarea primelor ajutoare umanitare în teritoriul palestinian asediat.
Atacurile Hamas care au declanșat războiul – aflat acum în a patra lună – s-au soldat cu aproximativ 1.140 de morți în Israel, majoritatea civili, potrivit unui bilanț al AFP bazat pe cifre oficiale.
De asemenea, militanții Hamas au luat ostatici 250 de oameni. Israelul spune că aproximativ 132 de ostatici se află în continuare în Gaza, inclusiv cadavrele a cel puțin 28 de oameni care fuseseră luați captivi și care între timp au murit.
Ofensiva militară necruțătoare a Israelului a ucis cel puțin 26.637 de persoane în Gaza, majoritatea femei și copii, potrivit Ministerului Sănătății din teritoriul condus de Hamas.
„Atacul asupra bazei SUA din Iordania riscă să escaladeze tensiunile regionale”
Bogatul emirat din Golf Qatar, care găzduiește cea mai mare bază militară americană din Orientul Mijlociu, găzduiește, de asemenea, biroul politic al Hamas și este principala reședință a liderului autoexilat al grupării islamiste, Ismail Haniyeh.
Premierul qatariot a avertizat că atacul cu dronă din weekend, atribuit militanților susținuți de Iran, care a ucis trei soldați americani în Iordania, ar putea escalada tensiunile regionale.
„Am avertizat încă din prima zi că acest război are potențialul de a se extinde și de a se răsfrânge asupra regiunii”, a spus el.
„Sper că nimic nu va submina eforturile pe care le depunem și nu va pune în pericol procesul (de mediere pentru detensionarea conflictului, n.r.). Totuși, (atacul asupra bazei americane din Iordania) va avea cu siguranță un impact”, a adăugat șeicul Mohammed.
Foto: Profimedia Images
Alex.59 • 30.01.2024, 12:57
Ce pace, dom'le, vedeți-vă de treabă...pentru că...ce va fi acolo numai "pace" n-o să fie..! 🙄
durban22 • 30.01.2024, 12:29
Mai mult ca sigur ca nu va avea loc niciun armistitiu, deoarece HAMAS, la ora actuala din pacate nu mai detine nici un ostatic in viata dupa atata timp ....