„Sperăm că acest lucru ne va ajuta să construim un impuls pentru a putea ajunge la un acord mai solid în ceea ce privește un armistițiu durabil (…) însă este un drum lung și dificil de parcurs”, a declarat Ansari, referindu-se la acordul încheiat de cele două părți după aproape șapte săptămâni de război.

„Să sperăm că, până la sfârșitul celor patru zile, vom avea un al doilea acord care ne va ajuta să prelungim pauza care este în vigoare în acest moment”, a adăugat oficialul din Qatar.

Armata israeliană se așteaptă la „zile complicate” în privința eliberării ostaticilor

Armata israeliană avertizează, în schimb, că punerea în aplicare a acordului de eliberare a ostaticilor va fi complicată în următoarele zile, relatează CNN.

„Zilele care ne așteaptă vor fi complicate, nimic nu s-a terminat până nu s-a terminat. Ar trebui să fim pregătiți”, a spus vineri purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare israeliene (IDF), contraamiralul Daniel Hagari.

„În timpul zilelor de pauză, IDF va finaliza pregătirile pentru următoarele faze ale războiului”, a mai declarat oficialul israelian.

Întrebat în legătură cu posibilitatea ca înalți oficiali Hamas să încerce să fugă din Fâșia Gaza în cursul armistițiului, purtătorul de cuvânt al IDF a spus că armata monitorizează „tot ce este necesar”, inclusiv „înalți oficiali Hamas, în Gaza și oriunde în lume”.

În prima zi a armistițiului temporar dintre Israel și Hamas, 24 de ostatici din Fâșia Gaza au fost eliberați de grupare, în schimbul a 39 de prizonieri din închisorile israeliene.

Sâmbătă este așteptată eliberarea a 14 ostatici ai Hamas și a 42 de prizonieri palestinieni.

Foto: Hepta

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News