„Termenul de eliberare a imobilului – reședință oficială situat în București, str. Gogol, nr. 2, sector 1, transmis dlui Traian Băsescu prin notificarea nr. 1.145, expiră în 5 zile de la data luării la cunoștință de către acesta, respectiv în data de 1.06.2022”, a anunțat RAAPPS.

Instituția a precizat că dacă vila de protocol din Primăverii nu va fi eliberată după această dată, RA-APPS „va formula acțiune în evacuare la instanța competentă, conform dispozițiilor legale”.

„Subliniem faptul că RA-APPS efectuează toate demersurile prevăzute de lege în vederea obținerii titlului executoriu pentru eliberarea de către fostul președinte al României, dl Traian Băsescu, a reședinței oficiale, asigurându-se totodată că sunt respectate toate dispozițiile legale în materie, precum și drepturile fundamentale și constituționale, respectiv dreptul la viața intima, familială și privată”, scrie în comunicatul RA-APPS.

Băsescu: „Sper să fie o plecare civilizată”

Fostul preşedinte a declarat miercuri, 25 mai, că nu s-a mutat încă din vila de protocol pentru că nu este gata apartamentul pe care l-a achiziţionat.

„În primul rând, nu am terminat de semnat contractele pentru energie electrică, apă, gaze. În al doilea rând, am comandat o mobilă, o bibliotecă, trebuie să pun şi cărţile undeva”, le-a declarat Băsescu jurnaliștilor aflați în fața vilei din Primăverii.

„Eu sper să fie o plecare civilizată, chiar dacă oamenii politici din România s-au arătat atât de laşi, au ţinut să facă legi pentru mine, după ce nu am mai avut putere politică”, a mai spus el.

Două luni de când Băsescu a fost declarat colaborator al Securității

Pe 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins apelul făcut de Traian Băsescu la decizia Curții de Apel și a stabilit că fostul șef de stat a colaborat cu Securitatea comunistă. Decizia a fost definitivă.

Din acel moment, Traian Băsescu avea la dispoziție 60 de zile să elibereze vila de protocol din cartierul bucureștean Primăverii, aflată pe strada Gogol, potrivit unui document transmis de RA-APPS la solicitarea Libertatea.

Potrivit legii, foștii șefi de stat nu mai au dreptul să beneficieze de locuințe de protocol dacă au avut calitatea de lucrător sau de colaborator al Securităţii, așa cum este cazul lui Traian Băsescu, fost președinte în perioada 2004-2014.

Urmărește-ne pe Google News