Românii care au autoturisme mai vechi de 8 ani și vor să renunțe la ele pot solicita, prima de casare și un ecobonus pentru a achiziționa un autovehicul nou.

În urmă cu jumătate de an, pe 14 iunie, s-a deschis sesiunea de înscriere pentru persoanele fizice, astfel că primele 13.000 de tichete s-au terminat în nici două săptămâni. După succesul înregistrat, autoritățile au decis să mai facă două suplimentări cu aproape 6.000 de tichete. Iar recent, ministerul a mai anunțat o a treia suplimentare cu echivalentul a peste 3.500 de tichete.

Doritorii se pot prezenta la producătorii auto acceptaţi în program, pentru a solicita prima de casare şi ecobonusul. Prima de casare este de 6.500 de lei, dar pe lângă acesta se mai adaugă şi câte un ecobonus, cu posibilitate de cumulare. Aceste ecobonusuri sunt unul de 750 de lei la cumpărarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt și unul de 1.500 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid.

Așa se face că un viitor proprietar de mașină nouă poate ajunge să-i scadă din preț echivalentul a aproape 2.000 de euro, dacă respectă condițiile de mai sus. Și ca și în anii anteriori, proprietarul (maşinii vechi – n. red.) poate achiziţiona mai multe autovehicule noi în schimbul predării spre casare a unui număr echivalent de autovehicule uzate, beneficiind astfel, în mod corespunzător, de mai multe prime de casare.

Citește mai multe știri despre mașini și industria auto, pe www.auto-bild.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News