Programul destinat persoanelor fizice va demara imediat după finalizarea procedurilor de validare a agenţilor economici, informează, marţi, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
În cadrul Programului cu o valoare totală de 200 milioane lei, au fost alocate 20.000 de tichete pentru persoane fizice şi 5.000 de tichete pentru persoane juridice şi instituţii publice.
Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de Administraţia Fondului pentru Mediu. Condiţiile de participare la Programul ”Rabla 2015”, precum şi documentele pe care trebuie să le depună producătorii şi dealerii auto pot fi găsite în Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional publicat pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Termenul limită de depunere a dosarelor de validare este 10 aprilie 2015. Programul destinat persoanelor fizice va demara imediat după finalizarea procedurilor de validare a agenţilor economici şi a contestaţiilor.
Bonusuri mai mari pentru maşinile electrice şi hibrid
În urma dezbaterii publice, valoarea eco-bonusurilor acordate în cadrul Programului ”Rabla 2015” a fost modificată faţă de varianta iniţială propusă, aceasta fiind majorată pentru autoturismele cu sistem de propulsie electric hibrid care beneficiază de tehnologii avansate (de tipul plug-in).
Valoarea eco-bonusurilor este de 750 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt, potrivit menţiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou.
La achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenţionale) se va acorda un ecobonus în valoare de 1.500 lei.
Pentru cumpărarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in) se va acorda un eco-bonus în valoare de 2.500 lei.
În continuare, se menţine posibilitatea cumulării a maxim două eco-bonusuri. Valoarea primei de casare a fost menţinută la 6.500 lei.