Racheta s-a prăbușit într-un câmp, miercuri, 14 septembrie, în jurul orei 17.00, a relatat agenția rusă de stat Interfax, citând autoritățile locale. Martorii oculari au auzit explozii puternice și au văzut un fum negru.

Potrivit canalulului de Telegram prorus Baza, un pompier și cinci localnici au fost răniți, inclusiv un băiețel de 7 ani. Una dintre victime e în stare gravă.

Alt canal prorus, Mash, a relatat că racheta este o dronă TU-141 Strij, de fabricație sovietică, care este „doar în serviciul armatei ucrainene”. Poate fi echipată cu explozibili și folosită ca rachetă de croazieră.

Publicația ucraineană Obozrevatel pretinde însă că e vorba o rachetă trasă de ruși în direcția Ucrainei, dar care a căzut în regiunea Stavropol.

„Aeronava necunoscută” care a căzut la Kenje-Kulak este, de fapt, o „rachetă antinavă supersonică rusă P-800 Onyx universală, cu rază medie de acțiune”. 

„Este posibil ca mass-media ruse să difuzeze fotografii false pentru a îngreuna identificarea sau pentru a ascunde circumstanțele dezastrului”, susțin investigatorii de la InformNapalm.

 
 

Urmărește-ne pe Google News