Două ore fără cinci minute au sunat alarmele în Vinița, pe 14 iulie. Sunetul lor s-a auzit la ora 10:12 și nu s-a mai oprit până la 12:07. Case particulare, un centru medical și clădirea Casei Ofițerilor, care e un centru cultural, au fost lovite de rachete rusești trase de pe un submarin din Marea Neagră

Printre victime se numără o fetiță de 4 ani care a murit și mama ei căreia explozia i-a smuls un picior și nu se știe dacă va supraviețui. Cele două se îndreptau spre Casa Ofițerilor, unde fetița ar fi trebuit să participe la cursuri de dezvoltare personală.

Potrivit datelor preliminare, rușii au lovit centrul orașului Vinița cu rachete Kalibr 3M-14E, după cum a anunțat Comandamentul Forțelor Aeriene al Forțelor Armate ale Ucrainei. Două rachete și-au atins țintele, alte două au fost doborâte de forțele de apărare aeriană ucrainene.

Greutatea inițială a fiecărei astfel de rachete este mai mare de 1,7 tone. Rachetele sunt capabile să ocolească obstacole și să evite apărările antiaeriene cunoscute ale inamicului, a declarat Serhei Gaidiș, șeful secției de lucrări pirotehnice a echipei de urgență și salvare a GU a Serviciului de Stat de Urgență al Ucrainei: „Atacul a fost efectuat de două rachete de calibrul 3M-14E. Greutatea inițială a rachetei este de 1.770 kg. Lungimea rachetei este de 6,2 m, focosul are 450 kg.”

Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”
Recomandări
Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”

Potrivit acestuia, racheta are două sisteme de ghidare: primul este complet autonom, al doilea este prin GLONASS și GPS. Aceasta înseamnă că rușii au avut ocazia să ajusteze ținta rachetei chiar în timpul zborului.

În afara celor 24 de morți, 68 de victime, dintre care 4 copii, continuă să fie tratate în spitale, 32 dintre ele în stare critică. Patru persoane rămân date dispărute.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
FANATIK.RO
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Unica.ro
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Financiarul.ro
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Observatornews.ro
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI