Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile din dosar şi a menţinut decizia din primă instanţă a Tribunalului Bucureşti: RADET intră în faliment, scrie Mediafax.
Primarul Gabriela Firea a anunțat, înainte de decizia instanței, că “Indiferent de sentinţa de astăzi bucureştenii vor avea în continuare apă caldă şi căldură. Am luat măsuri din timp pentru a putea garanta continuitatea agentului termic în Capitală. Fac precizarea că o eventuală lichidare a RADET nu înseamnă dispariţia sistemului de termoficare, pentru că activitatea Regiei va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica”.
RADET alimentează peste 560.000 de locuințe și 4.900 de
instituții și companii în Capitală. Un număr de 1,2 milioane de oameni sunt
dependenți de regia de stat.
Planul autorităților este ca activitatea RADET să fie
preluată de către Termoenergetica, o companie municipală înființată în acest
scop.