Peste râul Argeș, care desparte comunele Corbii Mari și Odobești din județul Dâmbovița, era, până acum un an, un pod vechi construit la 1900, potrivit unei expertize tehnice.
În 2018, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a obţinut finanţare pentru reabilitarea podului prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. În prima lună de pandemie, martie 2020, s-a scos la licitație un contract pentru „Pod pe DJ 701 peste râul Argeș, km 31+040 la Ungureni, Corbii Mari”.
A câștigat firma italiană Operes, care, conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), a prezentat singura ofertă admisibilă. Prețul oferit era atunci de aproape 6,4 milioane de lei, pentru un pod de aproape 278 de metri lungime și 7 m lățime.
Decopertat cu bormașina
Podul a fost închis în luna mai 2021, iar lucrările trebuiau terminate în patru luni. Odată cu închiderea circulaţiei, locuitorii din Ungureni au fost obligaţi să ocolească 10 kilometri pentru a ajunge acasă din Târgoviște. Iar mare parte din ocoliș era pe un drum impracticabil.
La o lună după ce a fost închis, au apărut primele imagini cu lucrările. Asfaltul de pe vechiul pod era decopertat cu o bormașină. Pozele făcute de localnici au devenit virale pe internet.
A mai trecut o lună. În iulie, consiliul anunţa că lucrările întârzie şi avertiza constructorul că „va pune în aplicare clauzele contractuale, implicit rezilierea contractului”. Ceea ce a și făcut, după cum arată Gazeta Dâmboviţei.
La 30 septembrie, lucrarea a fost atribuită unui alt constructor, o firmă locală, Maristar. Actualul constructor precizează pe propriul site că reparaţia podului se ridică la aproximativ 7 milioane de lei.
Potrivit contractului, valoarea totală a proiectului este de 9.426.842 de lei. Această sumă este înaintată de CJ Dâmbovița, site-urile locale care preiau informația și pagina oficială de Facebook a șefului CJ, Corneliu Ștefan.
Așadar, cu 3 milioane de lei mai mult decât suma inițială. Cu alte cuvinte, autoritățile au plătit într-un final aproape 34.000 de lei pentru fiecare metru liniar construit.
„Nu ştiu dacă e cu 50% mai mare sau mai mic. A fost o lucrare prin licitație publică”
Contactat de Libertatea, preşedintele Consiliului Judeţean, Corneliu Ştefan, n-a știut ce să răspundă legat de majorarea prețului.
„Nu mă întrebaţi pe mine, nu pot să vă răspund la această întrebare. Credeţi-mă că nu ştiu ce firmă locală sau naţională… contează dacă e locală sau naţională? Credeţi-mă că, de când sunt eu preşedinte, de un an şi jumătate, chiar nu m-a interesat numele firmelor. Mă interesează să fac lucrări”, a spus el.
Nu ştiu dacă e cu 50% mai mare sau mai mic. Eu vă spun că a fost o lucrare adjudecată printr-o procedură de licitaţie publică, conform legilor în vigoare.
Corneliu Ștefan, președinte CJ Dâmbovița:
Mai mult, a subliniat că procedurile de achiziție publică nu intră în atribuțiile sale: „Dacă l-au descalificat pe câştigător, or fi avut motive. Nu ştiu, nu mă ocup de achiziţii la Consiliul Judeţean, nu preşedintele face achiziţii. Eu nu ştiu dacă preţul e mai mare sau nu. Trebuie să verific”.
„Are cât trebuie să aibă”
Prețul a crescut, însă dimensiunile au rămas conform proiectului inițial. Totuși, CJ și președintele Ștefan au anunțat, triumfal, că podul va avea 9 metri lățime, dintre care 7 metri doar partea carosabilă.
Libertatea a măsurat cu ruleta podul și dintr-o balustradă în alta sunt sub 7 metri. Și nu sunt două benzi, cum mai anunța președintele Consiliului Județean, ci una singură. Asta înseamnă că va fi nevoie de un semafor.
La fața locului, reporterii au găsit și un reprezentant al constructorului. „Deci, are cât trebuie să aibă”, a spus dirigintele de şantier când a fost întrebat despre lăţimea podului. „Totul este conform cu proiectul”, a insistat acesta.
Bărbatul susținea că podul va fi dat în circulaţie până la începutul săptămânii viitoare, cu toate că încă lipsesc semafoarele care să ghideze circulaţia pe singura bandă existentă, iar cele două trotuare pietonale nu au pavaj. „Tăiem panglica”, a mai spus acesta.
Chiar înainte de tăierea panglicii, în martie, Ștefan a vizitat șantierul alături de nu mai puțin de cinci parlamentari PSD: Carmen Holban, Titus Corlățean, Radu Popa, Ioan Vulpescu, Marian Țachianu.
A recunoscut că cifrele nu sunt reale: „O greşeală în comunicarea pe Facebook”
Aici preşedintele CJ dă vina pe problemele de comunicare de pe rețelele de socializare și recunoaște că cifrele pe care le-a scris nu sunt reale.
„Deci, a fost o greşeală în comunicarea pe Facebook, am scris o distanţă mai mare pentru calea de rulat. Dar a fost o greşeală pe contul meu personal, deci nu un cont oficial sau un cont al Consiliului Judeţean. Am remediat greşeala!”, a spus şeful CJ.
Greșeala nu doar că nu a fost remediată, fiind în continuare pe pagina lui Ștefan, însă ea a fost preluată de toată presa din județ. Și nu numai. De exemplu, în revista Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia din octombrie 2021, apar aceleași cifre. Și citează sursa CJ Dâmbovița.
ADR Sud Muntenia se prezintă ca „o instituție neguvernamentală, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică și care funcționează în domeniul dezvoltării regionale”.
Cele „două benzi” erau doar una
Pe 4 martie, același șef al CJ anunța aceleași cifre: 9 metri lățime, 7 metri – partea carosabilă și, în plus, „două benzi”.
A fost singurul lucru remediat de politician. A șters, după 3 minute, „două benzi”. Însă a lăsat 7 metri. Dacă scazi 1,5 metri, cât sunt aleile pietonale, spațiul pentru două sensuri ar fi fost la limită.
Potrivit Normelor tehnice privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor, o bandă de autostradă ar trebui să aibă mai mult de 3,5 metri, iar cele de drumuri normale – 3,5 metri sau mai puțin, până la 2,75 metri.
Nereguli înainte de inaugurare: n-au reușit să unească balustrada
Unii localnicii care au traversat pe jos podul, deschis circulației pietonilor, au remarcat și alte probleme: elementele de fier ale balustradei nu doar că nu se unesc, însă nu sunt nici făcute la același nivel.
Pentru a fi unite, lucrătorii au sudat bucăți de fier pe diagonală. Imaginile au fost postate pe internet, iar primarul localității Corbii Mari, Ionuț Bănică, a menționat că a semnalat aspectele și că vor fi remediate.