Radu Berceanu a anunţat că îl felicită pe ministrul Cătălin Drulă care „a avut curajul să se lupte cu mafia de la metrou”.

„Acolo e o mână de escroci, care îi prostesc inclusiv pe oamenii muncitori de la metrou, care spun: „Cine, mă, Rădoi, care ne-a dat 5% la salariu? Cum să nu-l apăr”. E un buboi plin cu puroi – asta e sindicatul de la metrou. Trebuie făcut una din aia, de băgat Armata, pentru că din buboi cu puroi a dat în cancer din ăla grav”, a declarat Radu Berceanu.

Dacă ministrul are nevoie de vreun sprijin, să mi-l ceară. Negociez eu cu Rădoi dacă este nevoie. Dacă am negociat cu Miron Cozma, pot să negociez și cu Ion Rădoi. Cred că liderii sindicali de la metrou se apropie de Țiriac la avere.

Radu Berceanu:

Circulaţia metrourilor a fost blocată din cauza protestului spontan declanșat vineri de sindicaliști, iar în aces caz au fost deschise trei dosare penale.

Urmărește-ne pe Google News