„Da, am fost numit cu caracter temporar director la INSP, pentru 30 de zile. Este o preluare de atribuții necesară pentru funcționarea instituției”, a spus Radu Cucuiu pentru Libertatea.

Radu Cucuiu, doctor epidemiolog, care lucrează de 18 ani în INSP, a negat că este consilier al ministrului sănătății Vlad Voiculescu, dar a precizat: „Am fost numit, ca orice director, de către ministrul sănătății”.

Radu Cucuiu o înlocuiește în funcția de director al INSP pe Simona Pârvu. Adriana Pistol a rămas director CNSCBT.

Cine este Radu Cucuiu, noul director INSP

Conform CV-ului publicat pe site-ul INSP, Radu Cucuiu (45 de ani pe 19 aprilie) a făcut studii post-liceale, Școala de asistenți Sf. Vasile cel Mare din București, între 1994 și 1997, după care, în 2001, a devenit licențiat al Universității de Medicină Titu Maiorescu din București.

Apoi, în 2006, a obținut Diploma de Medic specialist epidemiolog la Universitatea de Medicină Carol Davila din Capitală.

Un an mai târziu, Radu Cucuiu a obținut Diploma de Master in Sanatate Publică și Management Sanitar, iar în 2011 a obținut Diploma de medic primar epidemiolog, ambele la Universitatea de Medicină din București.

În 2002 a fost medic stagiar la Spitalul Victor Babeș, iar între 2003-2006 a fost medic rezident epidemiolog la Spitalul Sfântul Pantelimon din București.

Din octombrie 2006 și până acum, a lucrat la Centrul Național pentru Prevenirea și Controlul Bolilor Transmisibile din cadrul INSP.

 
 

Urmărește-ne pe Google News