Radu Mazăre a dat declarații în fața procurorilor anticorupție în dosarul privind retrocedarea ilegală a unui teren de la marginea orașului Constanța. Fostul primar a declarat, la ieșirea de la audieri, că atribuțiile de a verifica legislaţia în cazul documentelor pe care le-a semnat aparținea subalternilor săi. „Am semnat ca primarul”, le-a spus Mazăre jurnaliștilor.
În dosar au fost puși sub urmărire penală Crinuța Dumitrean, fostă șefa a ANRP, și Horia Simu.
Procurorii susțin că, în 2011, Crinuța Dumitrean ar fi primit o mită de 400.000 de euro, pentru supraevaluarea unui teren din Constanța. Valoarea acestuia a fost stabilită la suma de 8.750.000 euro (35 euro/mp), echivalentul a 37.243.500 lei, de comisia din care făcea parte Dumitrean. În fapt, acesta are o valoare de doar 700.000 de euro, fiind supraevaluat cu suma de 7.875.000 euro. A rezultat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat.
În același dosar, a mai fost pus sub urmărire penală și omul de afaceri Horia Simu, pentru două infracțiuni de dare de mită și una de spălare de bani în formă continuată.