După percheziţiile care au avut loc marţi dimineaţă la sediul primăriei din Constanţa şi la locuinţa edilului Radu Mazăre, acesta a fost chemat la audieri la DNA.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost adus cu mascaţii la DNA. El a fost ridicat de mascaţi dintr-un local bucureştean. Mazăre se afla pe o terasă din Herăstrău.
Primarul municipiului Constanţa a declarat că această acţiune face parte din „sârba procurorilor” şi că era conştient că este cercetat încă din 2005.
„Mi-e frică numai de Dumnezeu”, a spus Radu Mazăre.
Edilul celui mai mare oraş de la malul mării este suspectat într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.
„O echipă de procurori de la DNA Bucureşti au descins dimineaţă, la orele 8.00, la sediul Primăriei Municipiului Constanţa. Procurorii au solicitat mai multe documente privind proiectarea şi procedurile de achiziţii referitoare la construirea campusului social Henri Coandă. Reamintim că în primă fază a acestui proiect s-au construit 906 unităţi locative (garsoniere şi apartamente) modulare destinate nevoiaşilor. Garsonierele şi apartamentele sunt dotate cu pat şi saltea, minifrigider, plită electrică, chicinetă şi toaletă cu duş. De asemenea, s-au construit o cantină socială, cabinet medical, locuri de joacă şi parcări, precum şi o biserică. Valoarea totală a investiţiei este 30,945 milioane lei. Documentele solicitate sunt pregătite şi vor fi predate în scurt timp celor de la DNA”, se arată într-un comunicat al primăriei Constanţa.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro