UPDATE ora 15.00: „Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat MAZĂRE RADU ȘTEFAN, în prezent deţinut în Penitenciarul București-Jilava, ca neîntemeiată”, scrie în minuta instanței. De asemenea, Radu Mazăre este obligat să plătească 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Decizia Judecătoriei Sector 4 nu este însă definitivă și poate fi contestată în trei zile.
În plus, fostul primar al Constanței nu va mai putea solicita liberarea condiționată timp de 9 luni, termen care va curge de la data la care sentința va deveni definitivă.
Radu Mazăre a fost condamnat în februarie 2019 la 9 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării unor terenuri în Constanţa şi Mamaia.
***
Știrea inițială: Judecătoria Sectorului 4 București este așteptată să se pronunţe în legătură cu cererea de liberare condiţionată formulată de fostul primar al Constanţei.
Primul termen a fost pe 19 martie, iar pe 9 aprilie pronunţarea a fost amânată pentru astăzi, 17 aprilie, relatează News.ro.
Aflat în penitenciar, Radu Mazăre, fost primar al Constanței, are de executat o pedeapsă de 9 ani de închisoare, în urma contopirii a două pedepse definitive: una de nouă ani în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanța şi alta de cinci ani în dosarul Polaris.
În dosarul retrocedărilor ilegale, Radu Mazăre a fost condamnat definitiv în februarie 2019 la nouă ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată şi săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, alături de alţi 31 de inculpaţi, funcţionari publici, oameni de afaceri, notari şi evaluatori.
De asemenea, prin Decizia nr. 32/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa a dispus desfiinţarea totală sau parţială a mai multor dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi a altor înscrisuri, reţinându-se prejudiciul cauzat de subevaluarea terenurilor ce au fost acordate în compensare.
În al doilea dosar, cazul Polaris, fostul edil a fost condamnat în 3 februarie 2022, la cinci ani de detenţie pentru infracțiunile de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat în rechizitoriu că Radu Mazăre a primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
styx67 • 18.04.2024, 17:30
Acolo să rămână! Și să-i ia garda ți pe ceilalți mafioți care ”au scăpat”!.
K476 • 17.04.2024, 12:55
Pentru scoaterea liniei de tramvai din Constanta, nici nu a fost judecat. Ar merita pedeapsa pe viata pentru asta.