Chiar dacă România a fost îngropată în zăpadă, iar prim ministrul Victor Ponta explica că autorităţile locale au fost bine pregătite şi că nimeni nu a avut de suferit există un oraş, condus de un primar PSD, îngropat în omăt. Radu Mazăre a recunoscut că nu vrea să dea bani pentru deszăpezire. Edilul Constanţei a declarat că nu va lua niciun ban din buget pentru a strânge zăpada de pe stradă sau de pe trotuare. În opinia lui Mazare nu este nevoie să se cheltuie finanţele publice de vreme ce oricum omătul se topeşte de la sine.
„Mormanele au rămas, aşteptăm să vină căldura. Ce sens are să plătesc din buget ca să car mormanele de zăpadă să dau nişte bani, că peste trei – patru zile sau o săptămână vine căldura”, a declarat Radu Mazăre, potrivit Digi 24.