Fostul primar solicita să-i fie anulată condamnarea de nouă ani de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje, pentru că a fost extrădat ilegal din Madagascar. Decizia instanţei este definitivă.
Radu Mazăre a declarat în sala de judecată că a fost extrădat din Madagascar pentru a fi prezentat în România „ca un trofeu” înainte de alegeri, iar predarea sa autorităţilor române a fost „frauduloasă”.
„Sigur că numele meu e şi notoriu şi controversat. De-a lungul carierei m-am străduit să fac lucruri bune şi să-i ajut pe mulţi. Aducerea mea s-a făcut înainte de alegeri pentru a fi prezentat ca pe un trofeu. Acolo fiind (n.r. în Madagascar), s-au făcut presiuni în fiecare zi asupra mea pentru a semna că sunt de acord să renunţ la legea din Madagascar. Eu am cerut să fiu prezentat în faţa unui judecător. (…) A început ca o procedură de extrădare legală şi a sfârşit ca o predare frauduloasă. Scopul este evident. Am văzut o corespondenţă a Interpol şi am văzut că cei de acolo se grăbeau să mă predea fără a fi prezent în faţa unui judecător”, a spus Radu Mazăre, potrivit Agerpres.
Avocatul lui Radu Mazăre a solicitat ca fostul primar să fie trimis înapoi în Madagascar, pentru a fi reluată procedura de extrădare, însă judecătorii au respins această cerere.
În mai 2019, Radu Mazăre a fost adus sub escortă în România, fiind extrădat din Madagascar, pentru a executa o condamnare de nouă ani de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia.
FOTO: Hepta