Radu Mazăre, fostul primar al Constanței este acuzat de luare de mită și fals în declarații.
Senatorul PSD Alexandru Mazăre este urmărit penal de DNA din aprilie 2014 în dosarul fratelui său, fostul primar Radu Mazăre, pentru complicitate la luare de mită și fals în declarații. El este acuzat că a tăinuit existența unui cont personal din Israel, în care fuseseră virați 80.000 euro un cadou pentru primar, ca firma lui Elan Schwartzenberg să câștige licitația organizată de RAEDPP Constanța pentru construirea de locuințe modulare în cadrul Campusului social Henri Coandă.
În acelaşi dosar a mai fost trimis în judecată şi omul de afaceri Avraham Morgestern, aflat în stare de libertate pentru dare de mită.
Potrivit comunicatului DNA, „în cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor Mazăre Radu Ştefan şi Mazăre Alexandru. De asemenea, s-a mai dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de 18.550 euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ştefan cu ocazia percheziţiei domiciliare”.
Pe parcursul anchetei penale, procurorii au utilizat documente bancare obţinute în cadrul activităţii de cooperare judiciară în materie penală cu autorităţile competente din Israel, Cipru, Lichtenstein şi Austria.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispusă în cauză.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro