Procurorii DNA Constanța l-au trimis în judecată pe primarul Radu Mazăre. Acesta este acuzat de vânzarea mai multor terenuri ale municipalității la prețuri subevaluate.
Poziția oficială a DNA:
MAZĂRE RADU ȘTEFAN, primar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de abuz în serviciu,
HORTOLOMEI MOSCU SORINA GINA, la data faptelor reprezentant al societăților comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA și SC Millenium Global Development SA, pentru săvârșirea a două infracțiuni de spălare a banilor,
SC Mehmetoglu SRL, pentru săvârșirea a două infracțiuni de spălare a banilor,
SC Bulevard SA și SC Millenium Global Development SA, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu de 23,56 euro/m.p., a unui teren în suprafață de 15.465,91 m.p., situat în stațiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unității administrativ teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.
La data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în aceeași calitate, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț modest, a două terenuri în suprafață de 11.890 m.p. și 502,81 m.p., aparținând Primăriei Constanța, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanța o pagubă de 2.971.420 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.
Concret, inculpatul Mazăre Radu Ștefan a stabilit cu intenție o valoare diminuată, față de valoarea comercială reală, pentru o suprafață de 11.890 m.p. teren situată în intravilanul municipiului Constanța, stațiunea Mamaia, aparținând domeniului privat al municipiului Constanța, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei Moscu Sorina Gina.
La data de 31 mai 2007, inculpatele Hortolomei Moscu Sorina Gina și SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanța, un teren în suprafață de 502,81 m.p. cunoscând că prețul atribuit era cu mult diminuat față de valoarea comercială reală.
Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăților comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) și de SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de aceeași inculpată.
Tranzacțiile respective s-au făcut prin creșterea succesivă a prețului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piață, fiind disimulată proveniența ilicită a acestor terenuri.
După trimiterea sa în judecată, prin rechizitoriul nr. 29/P/2005 din data de 24 octombrie 2008, (comunicat 271/VIII/3 și 28 octombrie 2008) împreună cu Racu Constantin, Dospinescu Ramona Daniela, Marica Ion și Chircă Nora Alina, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, deși avea obligația legală, conform art. 86 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nu a dispus suspendarea acestora din funcțiile publice pe care le dețineau în cadrul Primăriei Constanța, faptă care a avut ca efect plata nelegală a drepturilor salariale către persoanele respective precum și obținerea unor foloase necuvenite pentru acestea.
În intervalul de timp dintre 17 martie 2009 (data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 20821/20.11.2008) și până în prezent, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, cu știință, nu și-a îndeplinit obligația care decurgea din funcția de Primar al municipiului Constanța privind predarea a două terenuri către proprietarul lor, care le cumpărase de la Consiliul Local Constanța, omisiune care a avut ca urmare plata sumei de 141.696,14 lei, de la bugetul local, cu titlul de despăgubiri, precum și un avantaj patrimonial pentru persoana care folosește, în prezent, fără drept cele două imobile.
Până în prezent, nici Primăria municipiului Constanța și nici Ministerul Finanțelor Publice nu au comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză, deși li s-a cerut acest lucru.
În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator asupra terenurilor cu suprafețele de 11.890 m.p. și 502,81 m.p..
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține asigurătorii dispuse în cauză și luarea măsurii preventive a interdicției dizolvării SC Bulevard SA.