Taxă percepută de două ori
„Au scumpit apa rece pe furiş şi nejustificat, ca să nu le sară oamenii în cap. Care va fi urmarea? Facturi uriaşe la întreţinere. Vor exista tot mai multe familii care nu-şi vor mai permite să plătească”, ne-a declarat Opaina. Modificările au fost operate prin avizul ANRSC nr. 4034592/ 21.12.2011 şi HCGMB nr. 4/30.01.2012. Dacă înainte de majorare plăteam 3,95 de lei pe metrul cub de apă potabilă şi canalizare, acum dăm 5,86 de lei. Reprezentanţii Apa Nova susţin că tarifele s-au majorat pentru „buna funcţionare a Casetei Colectoare de Ape Uzate de sub râul Dâmboviţa şi a Staţiei de Epurare de la Glina”, deşi pentru Staţia de Epurare bucureştenilor li se percepe deja Taxa Municipală pentru Apă Uzată.
Gigacaloria, mai scumpă cu 5 lei
Preţul gigacaloriei a crescut de la 1 ianuarie. Şi tot pe furiş. Agenţia Naţională de Reglementare a Energiei Electrice a aprobat mărirea preţului „pe şest, ca să ţină în viaţă unităţi ale statului”, declara acum două săptămâni primarul Sorin Oprescu. Potrivit acestuia, preţul gigacaloriei a crescut de la 320 la 325 de lei. Municipalitatea va acorda în continuare subvenţie la căldură, adică vom plăti gigacaloria la acelaşi preţ, de 170 de lei.
Din fericire, preţul chiriilor a scăzut cu 40% în ultimii trei ani
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro