„Urmare a ședinței Consiliului Politic Național, am să fac două anunțuri. Prima decizie care s-a luat de către colegi, luând act de decizia domnului Marius Humelnicu de a se retrage de la Ministerul Economiei, a fost votarea ca propunere pentru Ministerul Economiei a domnului Florin Spătaru, un director de la Damen Mangalia, cu un CV impresionant”, a spus Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, într-o conferință de presă la sediul social-democraților.
„Este absolvent a două facultăți, doctor în Economie și are cursuri la London Business School, la Școala de afaceri din Londra. Este foarte implicat și credem că va avea o activitate foarte bună la Ministerul Economiei”, a adăugat Oprea.
„Al doilea anunț este cel referitor la stabilirea numelui vicepremierului din partea PSD. Acesta va fi domnul Sorin Grindeanu, care va ocupa și funcția de ministru al Transporturilor”, a mai spus el.
Marius Humelnicu, propus de PSD pentru funcția de ministru al Economiei în Cabinetul Ciucă, s-a retras de pe lista miniștrilor la nicio zi după ce Gazeta Sporturilor a scris că a jucat în tinerețe, la Oțelul Galați, într-un meci suspectat de blat.
Lista Cabinetului Ciucă va fi depusă la ora 18.00 la Camera Deputaților, pentru a se respecta calendarul agreat de cele trei partide din coaliţie de a da votul final pe Executiv joi, 25 noiembrie.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!