Într-un spațiu al Librăriei Humanitas Cișmigiu umplut până la refuz, Paraschivescu l-a avut ca amfitrion pe colegul său de la Digi FM, Cătălin Striblea, iar ca invitat pe fostul premier Dacian Cioloș. „Când am citit cartea aceasta, într-o primă fază îmi spuneam ‘domnule, ce am căutat eu acolo, la Palatul Victoria?. Și pe urmă mi-am spus că totuși e bine că am fost înainte de ăștia!”, a declarat politicianul, care a invitat publicul să citească „Orice om îi este teamă” ziua, pentru că s-ar putea să aibă coșmaruri seara.

Cu același umor binecunoscut, Radu Paraschivescu a mulțumit celor prezenți și a declarat că acest volum „este o carte-colivă. Pentru că eu am intrat într-un fel de reglaj al parastaselor și acum am făcut parastasul de doi ani al unei Românii guvernate așa cum știți că este guvernată din decembrie 2016 încoace. O Românie în care miniștrii sunt mutați de la un minister la altul fără niciun fel de problemă, în ideea că ar fi buno și la Apărare, și la Cultură, și la Educație, și la lipsa de educație – aici chiar ar fi buni… O Românie în care oameni fără exigențe minime în ceea ce privește competența și discursul public sunt numiți în posturi-cheie, o Românie andrușcolizată până la un punct, îngrijorător. O Românie care începe să fie greu de recunoscut și începe să fie greu de identificat de partenerii străini”, a precizat autorul, care a fost aplaudat de cei prezenți în dese rânduri.

„Eu am colecționat năzbâtii ale unor oameni cunoscuți, fie din business, din politică, din sport, din muzică, preț de cinci volume. Unul dedicat politicienilor. Celelalte patru – la grămadă. Acolo însă, rostul meu a fost de prefațator și de culegător. Altceva n-am făcut. Singura mea grijă a fost să fac o triere corectă, să nu nedreptățesc pe cineva, un rostitor de aberații. De data asta există niște ziceri publice ale unor oameni din alianța care este la guvernare și care aceste ziceri sunt comentate”, a mai precizat Paraschivescu.

Cartea „Orice om îi este frică”, apărută la Editura Humanitas, are șapte capitole, iar primul dintre ele se numește „Meditație la dăncileză”. „Este o limbă care va triumfa în Uniunea Europeană în scurt timp”, spune autorul, care mărturisește că a scris acest capitol stimulat și de un coleg de editură, care a venit cu haștagul #dăncilazilei. „M-a determinat să mă gândesc – și aici trebuie să mă consult cu Digi 24 – dacă nu cumva ar trebui să îmi reintitulez și eu pastiluța „Dăncila de limbă”, în loc de „Pastila de limbă”, succesul și audiența să crească”, a concluzionat Radu Paraschivescu.

Scriitorul va fi prezent în studioul Libertatea Live luni, 12 noiembrie, de la ora 12.00, într-o discuție legată de limbajul politicienilor, „limba dăncileză”, precum și despre „succesuri”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News