Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă privind comiterea faptei de care este suspectat Radu Petru Pricop, avocat în cadrul Baroului Bucureşti.
„În perioada decembrie 2014 — martie 2015, inculpatul Pricop Radu Petru, în contextul unor discuţii, i-a oferit inculpatului Lucinschi Sergiu, ca soluţie pentru obţinerea unei sume de 2.000.000 euro de la un om de afaceri, încheierea cu acesta din urmă a unui contract de împrumut. Concret, inculpatul Lucinschi Sergiu trebuia să declare în mod nereal, în faţa notarului public, că în perioada 2008 — 2010 ar fi dat omului de afaceri suma respectivă, cu titlu de împrumut”, se arată în comunicat.
Procurorii apreciază că, prin această conduită, Pricop l-a instigat pe celălalt inculpat să comită infracţiunea de fals în declaraţii cu ocazia încheierii contractului respectiv, pe data de 17 martie.
Radu Pricop s-a prezentat miercuri la sediul DNA din Bucureşti, el fiind cercetat deja de procurorii anticorupţie sub control judiciar pentru complicitate la şantaj, în dosarul lui Sergiu Lucinschi.