ComenteazăȘcoala 9: Credeți că există o legătură între numărul scăzut de elevi cărora le place știința și numărul relativ mare de anti-vaxxeri? Cum ar putea școala românească să atragă elevii spre domeniul științific?
Radu Ticiu: Atitudinea îngrijorătoare a unei părți semnificative a populației față de vaccinare poate fi asociată cu nivelul redus de interes și de înțelegere față de știință. Mi-e teamă că în acest moment, chiar dacă și-ar propune explicit să o facă, școala românească are o capacitate minimală de a atrage o parte semnificativă a elevilor către domenii științifice.
Cu laboratoarele pe cale de dispariție, fără materiale didactice atractive, cu evitarea derulării de experimente de către elevi sau măcar cu elevii (fie „pentru evitarea oricăror riscuri”, fie dintr-o așa percepută „lipsă de timp”), cu incapacitatea de a aduce în fața clasei, ca modele de carieră, cercetători pasionați și dornici să transmită pasiunea căutării și descoperirii, numărul școlilor care pot promova în mod real în rândul unei părți semnificative a elevilor interesul pentru domeniile STEM este minor, iar distribuția lor este masiv preponderentă în orașele reședință de județ. Despre asta vorbim, din păcate…
– Cum ați reușit să mențineți dorința elevilor care participă la proiect de a cunoaște și de a descoperi prin știință? E adevărat că ,,elevii din ziua de astăzi” privesc mai degrabă depreciativ o posibilă carieră în domeniul științific?
– Din păcate, majoritatea „elevilor din ziua de azi” ajunge să fie expusă la informații relative la actualitatea științifică în primul rând, plecând de la acea categorie de bancuri care încep cu sintagma „cercetătorii britanici…”. Relatările din media merg în cele mai multe cazuri ca și în alte contexte pe aspectul anecdotic sau extraordinar: a fost obținut ceva care este cel mai mare, cel mai mic, cel mai rapid sau cel mai scump.
Procesul care duce la descoperire, duratele proiectului, resursele și eforturile investite, eșecurile de etapă și momentele de „Evrika!”, poveștile umane prin care trec cercetătorii și valorile care îi ghidează în activitatea lor nu prea sunt aduse în discuție… Așa devin atractive carierele în care succesul se măsoară strict prin valoarea veniturilor încasate și, de multe ori, exhibate prin stilul de viață.
În cazul participanților la activitățile BioCoderDojo, aceștia nu sunt simpli spectatori la spectacole științifice, ci sunt regizori și actori ai acestora. Îmi amintesc entuziasmul lor în pregătirea participării cu experimente și demonstrații la Romanian Science Festival sau la Noaptea Cercetătorilor Europeni, îmi amintesc frenezia rezultată în urma vizitelor, discuțiilor și interacțiunii cu cercetători în laboratoare ale universităților timișorene sau ale Institutului de Biochimie al Academiei Române, amestecul de modestie și mândrie cu care au expus studenților timișoreni de la biologie o lucrare din domeniul editării genetice cu tehnologii CRISPR (n.r. – o grupare de particule ADN) cu care au câștigat o competiție internațională la Moscova. Cred că facilitarea unor asemenea experiențe, în care știința devine și fapt de viață, nu doar obiect de studiu, este calea de urmat.
Despre eroii ingineriei genetice
– În toate interviurile pe care le iau, obișnuiesc să cer o recomandare de carte de la invitat. Care este recomandarea de carte pentru cititorii Școala9?
– Hmmm, nu știu dacă e acceptabil să nu mă refer la cărți-fundament și probabil că nu ar trebui să învățăm cu toții să devenim specialiști în biotehnologii, dar chiar citesc și recomand o carte recent achiziționată pentru BioCoderDojo Timișoara, intitulată „Zero to Genetic Engineering Hero: The Beginners Guide to Programming Bacteria at Home, School & in the Makerspace”, adică „De la zero la erou în ingineria genetică: Ghidul începătorului în programarea bacteriilor, acasă, la școală sau în makerspace”. O carte la elaborarea căreia au participat, pe lângă autorii principali, specialiști în domeniu și creatori de contexte educaționale în biotehnologie, și copii de 12-14 ani. O carte care ne arată că lumea se schimbă și că nu va mai fi niciodată așa cum o știam. Și că e cazul să începem să o înțelegem și să o stăpânim.
– Programarea bacteriilor? Ce înseamnă? Am putea programa și virușii ca să nu mai provoace pandemii?
– Practic, prin intervenții externe, „țintite” în mod specific asupra genomului lor, bacteriile pot fi condiționate să producă diverse substanțe dorite. De exemplu, enzime care să descompună materiale plastice sau proteine care servesc ca medicamente sau componente ale unor teste diagnostice. Virusurile sunt frecvent utilizate ca și unelte în domeniul biotehnologiilor, transferând în celule bacteriene, vegetale sau animale fragmentele de informație genetică și care codifică modificarea funcționării celulare. Intervențiile de această natură au loc în laborator, câtă vreme activitatea „malefică” a virusurilor care, iată, uneori provoacă și pandemii are loc în ecosisteme largi necontrolabile de bioingineri.
– Nu e periculos să ne gândim la programarea bacteriilor, să vorbim cu elevii despre asta și în spațiul public, având în vedere curentul conspiraționiștilor, care ne spune că SARS-COV-2 a fost creat în laborator?
– Nu cred că e mai periculos decât activitățile omenirii în domeniul nuclear și cred că e chiar mai puțin periculos decât ceea ce facem, ca umanitate, netratând responsabil problema poluării mediului. Bineînțeles, e necesară și aici adoptarea și respectarea unor bariere care țin de etică, controlul riscurilor și comunicarea deschisă.
Interviul integral, în Școala 9.