Radu Țincu recomandă ca actuala campanie de vaccinare anti-COVID-19 trebuie să fie de scurtă durată, în condițiile în lume circulă deja o nouă tulpină a coronavirusului, pentru care, însă, actualul vaccin este eficient.
”Până acum, toate datele la nivel internațional ne spun ca proteina spin e înca prezenta si vaccinul functionează, ceea ce înseamnă că anticorpii dezvoltați vor fi potriviți pentru forma de suprafață a virusului. Nimeni nu poate garanta însă că o nouă mutație va putea face ca vaccinul să fie în continuare eficient”, a afirmat Radu Țincu.
”Ceea ce știm e că noua tulpină se transmite cu mai mare rapididate față de cele precedente, ceea ce crează premisele spre un al treilea val mult mai virulent. De aceea este de dorit ca această campanie de vaccinare să fie de scurta durată și mult mai intensă, ca să ajungem la un grad mare de imunizare”, a adăugat Radu Țincu.
În ceea ce privește noua tulpină a coronavirusului descoperită în Marea Britanie, medicul a precizat că, din cercetările efectuate până în acest moment la nivel internațional, nu ar duce la o severitate mai mare a bolii.
”Virusul încearcă sa se adapteze pentru a-și asigura supraviețuirea pe termen lung. În acest moment, aceasta mutație nu a crescut severitatea bolii”, a spus Radu Țincu.
FOTO: Libertatea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro