Fosta vedetă a Antenei 1 a acordat un interviu revistei Pro Tv Magazin în care mărturiseşte că în Monaco a avut ocazia să-şi facă ordine în viaţă şi să-i acorde fiului ei, Ayan,  toată atenţia de care are nevoie un copil.

„La Monaco sunt mamă full time. Mă ocup singură de Ayan, îl duc şi-l iau de la şcoală, căci e în clasa întâi, iar în orele cât e plecat, scriu şi îmi fac „temele” pentru proiectele mele profesionale viitoare. Am deja prietene printre mamele colegilor lui Ayan, am prieteni printre vecinii din blocul în care stau şi am chiar prieteni români acolo”, a  declarat Mihaela pentru Pro Tv Magazin.

Mihaela Rădulescu spune că fiul ei s-a acomodat foarte repede în altă ţară şi nu simte lipsa bunicilor şi a tatălui său, deoarece aceştia îl vizitează foarte des.

„Copilul meu s-a adaptat perfect, se exprimă deja bine şi în limba engleză, dar şi în franceză, îşi vede şi tatăl, care vine cât poate de des să-l vadă, îi vin mereu şi bunicii în vizită şi, când are vacanţe, ne întoarcem obligatoriu în România”, a adăugat diva.

Cât despre povestea de dragoste pe care o trăieşte alături de Dani, Mihaela este încrezătoare. Crede că o relaţie la distanţă este „complicată, dar posibilă, dacă are ingrediente puternice”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News