Raed Arafat crede că sunt „foarte mulţi” factori care determină o parte a populației să nu reacționeze la mesajele pro-vaccinare venite din partea guvernului. Însă un rol major în scăderea ratei de vaccinare îl au, spune șeful DSU, influencerii antivacciniști.
Factorii care duc la asta sunt multipli, nu este un singur factor, nu este o singură chestie. Nu pot să spun că a eşuat unul sau a eşuat altul aici. Sunt foarte mulţi factori care duc la comportamentul populaţional, inclusiv ce transmit unii, ce transmit alţii, influencerii, persoanele care vorbesc toată ziua, seara şi dimineaţa, împotriva vaccinului, care vin cu fake news-uri şi le răspândesc.
Șeful DSU, Raef Arafat:
„Sunt oameni care sunt influenţaţi de acest lucru. Rolul nostru este să încercăm cât mai mult să le explicăm care este beneficiul pentru ei şi care este, de fapt, realitatea ştiinţifică şi care este realitatea închipuită de către unii şi alţii”, a mai spus el.
Puțin peste 15.600 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore, însă au fost zile, în ultima vreme, și cu mai puțin de 8.000 de imunizări. Ținta de 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie ar putea fi atinsă abia la 1 august, când organizatorii campaniei de vaccinare și-ar fi dorit ca în România să fie imunizate 10 milioane de locuitori.
Și asta, pentru că oamenii cred în informații neverificate și ipoteze nesusținute științific, crede Arafat.
„E foarte uşor să pui o informaţie pe un site fără dovezi, fără probe, fără nimic şi să arunci: «Am auzit că aşa s-a întâmplat». Dacă aşa ceva credem, înseamnă că nu mai credem nici ce spune prim-ministrul, nici ce spune nimeni. Adică o să-i credem pe cei care încearcă să ne deruteze şi care vin cu păreri proprii, care nu au nicio bază ştiinţifică. Omul de rând, dacă nu crede în ce spunem, poate să vadă în jurul lui ce se întâmplă”, a mai spus Raed Arafat.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro