Secretarul de stat Raed Arafat a publicat, vineri seara, o înregistrare video de 18 minute în care vorbește despre imaginile realizate de ISU în noaptea tragediei de la Colectiv.

Filmarea vine după ce Arafat scria, joi seara, că nu va comenta nimic pe acest subiect până după campania electorală și comemorarea a patru ani de la Colectiv.

Vedeți mai jos punctul de vedere al lui Raed Arafat:

În debutul filmării, Raed Arafat prezintă schimbul de SMS-uri pe care l-a avut cu jurnalistul Cătălin Tolontan, atunci când a fost întrebat dacă știe despre filmarea ISU. Conversația a fost redată însă și în articolul publicat de Libertatea.

Read Arafat a subliniat, încă o dată, punctul său de vedere, transmis atât Libertății, cât și în mesajul anterior postat pe Facebook, și anume că nu știa de existența filmării de 20 de minute și 40 de secunde.

„Nu am știut de acest film, nu am ascuns filmul și nu am dat dispoziție să fie ascuns filmul. Orice altă speculație și manipulare a domnului Tolontan, a celui care lucrează cu el sau a celor care dezbat aceste subiecte, nu mai am ce să răspund”, a spus Arafat.

Șeful DSU susține că prin publicarea acestor imagini cu intervenția de la Colectiv se urmărește crearea unui val de emoție, ținând cont că se apropie comemorarea a 4 ani de la tragedie.

Astfel de emoții sunt rezultatul unei manipulări foarte bine analizată și studiată. Se dorește creșterea nivelului emoțional până în data de 30 și folosirea acesteia într-un sens sau altul. Nu știu care este motivul, cineva încearcă să crească la nivelul populației furia și nemulțumirea și să o îndrepte împotriva unor instituții și a unor persoane

Raed Arafat:

Secretarul de stat a vorbit și despre declarațiile făcute de șefii ISU și IGSU în conferința de presă de ieri, arătând că spusele acestora au fost interpretate greșit sau scoase din context.

„Au fost unele declarații care astăzi au fost luate într-un mod nefericit, adică declarații care au fost speculate, cum că pompierii nu sunt instruiți în dezastre. Da, poate că nu s-a concentrat la nivelul facultății, la nivelul universității, pe partea de dezastre. Dar asta nu înseamnă că pompierii nu sunt intruiți pe partea de dezastre, pompierii intervin la inundații, intervin la diferite catastrofe”, a mai spus el.

Secretarul de stat Raed Arafat a mai afirmat că a fost deranjat comentariille făcute de jurnalistul Cristian Tudor Popescu de la Digi24, despre care spune că și-a bătut joc de el. Acesta a ținut să precizeze că nu vorbea la telefon „cu mama” (deși jurnalistul a spus despre el că vorbea cu televiziunile), ci că de fapt coordona intervenția.

Raed Arafat spune că vorbea la telefon pentru a rezolva problema unor aparate de ventilație „pentru pacienții intubați în spitalele de urgență” și că a dat dispoziție „ISU București să trimită un camion sau mașină să le transporte către Spitalul de Arși și alte spitale”

„Deci pentru asta vorbeam la telefon, domnul Cristian Tudor Popescu! Nu vorbeam nici cu mama, nici cu tata, nici nu întrebam cum arată vremea. Vorbeam pentru că rezolvam probleme de coordonare la locul intervenției. Așa că analiza pe care a făcut-o domnul Cristian Tudor Popescu este o analiză, cel puțin pot să spun, nefericită”, a mai spus secretarul de stat.

În încheierea filmării, Arafat a făcut un apel către populație să aibă încredere în serviciile de urgență, spunând că ”alții nu avem”.

”Vă rog să aveți încredere în acești oameni pentru că la acest moment alții nu avem. Încercăm să le ridicăm nivelul, încercăm să îi pregătim, încercăm să ne pregătim din ce în ce mai bine, din păcate acest lucru nu poate fi făcut peste noapte și este un proces continu”, concluzionează șeful DSU.

După publicarea de către Libertatea a celor 20 de minute și 40 de secunde filmate chiar de către subofițerul care a însoțit primul echipaj ISU București-Ilfov, ajuns la locul dezastrului de la Colectiv, și ascunse de superiorii lui, Arafat a invocat campania electorală ca pretext pentru amânarea unor explicații legate de acele imagini.

În noiembrie 2016, părinţii victimelor şi ai supravieţuitorilor au depus o plângere penală, la Parchetul General, acuzând de neglijenţă şi ucidere din culpă mai mulţi actori din sistemul medical şi din guvern, printre care Victor Ponta, Raed Arafat şi Nicolae Bănicioiu. Arafat a fost audiat în acest dosar în cursul zilei de marți

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News