UPDATE 14 iulie | Postarea a fost ștearsă de pe profilul lui Raul Coltor, cel care l-a amenințat cu moartea pe Raed Arafat.

Reprezentanții Poliției Române au declarat pentru Libertatea că fac verificări în acest caz.


Într-o postare publicată pe Facebook, luni seara, un bărbat pe numele Raul Coltor, care susține că a depus jurământul militar în urmă cu 15 ani, spune că ”a primit dreptul de a ucide” și că ”îl va îngropa pe Arafat într-un mormânt de piatră”.

În mesajul postat, Coltor vehiculează o serie de informații false la adresa lui Arafat, printre care cea că acesta ar fi fost condamnat la moarte în Palestina.

“În baza articolului 55 din Constituția României, declar public: Având în vedere că Raed Arafat este condamnat la moarte în Palestina și datorită crimelor pe care le-a comis împotriva cetățenilor români ( trafic de organe Mossad ), EU, Coltor Raul Nicolae, prin depunerea jurământului militar la data de 1 Decembrie 2005 am primit dreptul de a ucide în numele Țării și a Poporului Român! Domnule Raed Arafat! O să fiu EU acela care o să vă îngroape alături de un porc (animal considerat impur în religia musulmană, n.red.) într-un mormânt de Piatră! Te somez să părăsești acest teritoriu înainte de întâlnirea noastră! Game over zdreamto!”, se arată în mesajul postat de Raul Coltor pe Facebook.

Adept al celor care nu cred în COVID

Bărbatul pare un adept al celor care nu cred în COVID-19, potrivit postărilor sale de pe Facebook și pare să fi făcut o fixație pentru Arafat. A share-uit imagini de la mitingul recent din Piața Victoriei al celor care nu cred în boală.

De altfel, pe wall-ul acestuia abundă articole cu iz daco-legionar, citate din Corneliu Zelea Codreanu sau invitații la proteste contra măsurilor anti-COVID.

Mesajul a devenit viral

Mesajul public postat de Raul Coltor pe contul său de Facebook a ajuns să se viralizeze rapid. La ora redactării acestei știri, mesajul avea peste 900 de distribuiri și aproape 400 de comentarii.

Majoritatea comentatorilor îl aplaudau și îl susțineau pe autorul postării, dar unii utilizatori au tag-uit Poliția Română, cu scopul de a semnala derapajul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News