„Se permite un număr mai mare de persoane la evenimentele private – aici vorbim în mod deosebit de nunţi, botezuri, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli, corturi de evenimente – la maximum 150 de persoane în exterior sau maximum 100 de persoane în interior. În prezent, erau 70 în exterior şi 50 în interior”, a transmis Raed Arafat, joi, după ședinta de Guvern în care au fost adoptate măsurile de relaxare care vor intra în vigoare de la 1 iulie.
De asemenea, șeful DSU a mai precizat că numărul persoanelor care pot participa la evenimentele private organizate la interior poate ajunge la 300 dacă acestea s-au vaccinat, testat sau au trecut prin boală.
De asemenea, de la 1 iulie, organizarea de competiții sportive se va face cu participarea spectatorilor până la 50% din spațiul stadioanelor și sălilor de concurs, iar la concerte și festivaluri pot participa până la 2.500 de persoane.