Petrecerile de Crăciun și Revelion reprezintă un risc de îmbolnăvire cu COVID-19, dacă sunt organizate cu un număr mare de persoane care nu fac parte din aceeași familie.
Raed Arafat spune că statul român nu poate interzice astfel de petreceri private, însă recomandarea autorităților este ca aceste sărbători să fie petrecute doar între cei apropiați.
„Nu este vorba de număr maxim, aici nu s-a pus număr maxim. Mai ales în casa omului nu poți să pui numărul maxim care este. Ce este recomandabil este ca lumea să rămână în rândul familiei imediat apropiate. Adică cei cu care oricum te întâlnești în fiecare zi, fără să porți mască, fără să te distanțezi. Adică cei apropiați, cu care stai cu ei. Asta e recomandarea, dacă vrem să evităm orice problemă.
În rest, dacă vrei să vină și alți prieteni la tine trebuie să măcar să respecți regulile, în sensul în care să fie distanțare, să fie lumea distanțată, care e greu în casă, știm foarte bine. Noi n-am interzis, noi recomandăm ca oamenii să limiteze contactul în această perioadă și să păstreze sărbătorile în rândul familiei”, a declarat Raed Arafat la PRO TV.
În ceea ce privește mesele festive de Crăciun și Revelion organizate în unitățile de cazare a turiștilor, Arafat atrage atenția că restaurantele hotelurilor pot funcționa la o anumită capacitate, care este determinată de incidența cazurilor de infectare cu COVID-19 în localitatea respectivă.
Legat de colindat, șeful DSU a spus că trebuie limitat contactul cu diferite persoane.
„Nu etnologii tratează oamenii la spitale și nu etnologii se vor îmbolnăvi, și nu părinții lor se vor îmbolnăvi, decât dacă vor merge la colindat. Noi am zis că – și eu am zis asta, personal – că nu este recomandat să se facă, pentru că asta înseamnă plimbare între mai multe case, mai multe apartamente, mai multe grupuri de oameni. Asta înseamnă transmitere. (…) Adică te duci la colindat la case în care sunt persoane în vârstă, după care te trezești după o săptămână, persoanele respective în terapie intensivă. Măcar dacă se face colindatul să nu se intre în casă. (…)Dacă colindatul este făcut afară, nu se intră în casă, nu este un contact îndelungat în casă, este, normal, riscul mai mic”, a mai explicat Arafat.
Șeful DSU a mai transmis că este posibil să ne confruntăm cu o creștere a numărului de cazuri după sărbătorile de iarnă, dacă nu vor fi respectate măsurile de prevenție.
„Problema este cât va fi după sărbători. Cât de mult s-au respectat regulile. Este posibil ca după sărbători să asistăm la o creștere. Este acest lucru posibil, fără să speculăm acum. O să vedem”, a mai spus Arafat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro