El a răspuns, astfel, informaţiilor apărut pe paginile de socializare, în urmă cu o zi, privind cazuri confirmate de coronavirus în România.
„În momentul în care știm că este un caz și este confirmat 100%, o să-l comunicăm. Dacă cineva află pe surse, este treaba lui, dar nu se ia în considerare nimic de pe surse până nu este ieșită comunicarea oficială”, a spus Arafat.
El a precizat că, dacă populaţia nu se informează din surse oficiale, va fi foarte greu de gestionat situaţia, pe fondul acestor informaţii eronate.
„Așa trebuie să învățăm să lucrăm în astfel de situații, pentru că altfel vom avea o mare problemă de gestionare a situațiilor de urgență și populația să fie indusă în eroare”, a spus el.
Întrebat dacă ştie că ar fi apărut un medicament care ar putea trata simptomele coronavirusului, Arafat a răspuns: „Până nu apare ceva de la Organizația Mondială a Sănătății, Centrul de control al bolilor din SUA (CDC), Centrul european de control al bolilor (ECDC), toate celelalte pot rămâne doar speculații. În momentul în care o entitate oficială vine și spune: asta merge, înseamnă că putem discuta”.
Comisia pentru sănătate din Senat a dat raport de admitere, marţi, proiectului OUG 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei.
Proiectul a fost adoptat cu un amendament conform căruia pentru situaţii justificate, cantităţile de urgenţă medicală prevăzute pot fi majorate şi se majorează şi sumele pentru aceste achiziţii.
Prin această ordonanţă se constituie stocurile de urgenţă medicală ca rezerve materiale, destinate intervenţiilor operative pentru protecţia populaţiei în situaţii de urgenţă generale, de tipul de risc epidemii şi alte evenimente generatoare de victime multiple. De asemenea, se propune ca, în cazul epidemiilor/ pandemiilor sau situaţiilor de urgenţă de sănătate publică internaţionale declarate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dacă există un risc iminent pentru sănătatea publică, cu respectarea prevederilor din Regulamentul Sanitar Internaţional, la propunerea Grupului tehnic de experţi ai MS, ministrul Sănătăţii să instituie carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate, ca măsură de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor.
Totodată, se asigură dotarea tuturor aeroporturilor internaţionale, indiferent de subordonare (patru aeroporturi se găsesc sub autoritatea Ministerului Transporturilor, iar 12 sub cea a consiliilor judeţene), cu scanere termice, conform solicitării Ministerului Sănătăţii.