„Nu ne-am stabilizat, nu suntem pe un platou încă și putem să ne așteptăm la surprize și la creșteri mai rapide. Asta înseamnă ce vedem în acest moment. Dacă ajungem la un număr foarte mare de infectări, putem să ajungem și la un impact mai serios pe sistemul sanitar”, a spus Raed Arafat în cadrul unei conferințe de presă alături de coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, și Amalia Șerban, director în cadrul Ministerului Sănătății.

Întrebat dacă România ar putea înregistra peste 40.000 de cazuri zilnice, așa cum indică unul dintre scenariile Ministerului Sănătății, Raed Arafat a precizat: „Nu vreau să dau cifre. Clar suntem în creștere și clar este riscul să apară creșteri mai mari decât ce am văzut în ultimele două zile. Am avut și dublare de la o zi la alta. O să vedem cu evoluează săptămâna viitoare, dar pregătirea noastră este în sensul în care cifrele să crească încă semnificativ mai departe”.

În ceea ce privește impactul pe care l-ar putea avea asupra spitalelor un număr zilnic de 40.000 de cazuri de infectare, medicul Valeriu Gheorghiță a explicat că ”40.000 de cazuri pe zi generează în medie 1.200 de cazuri moderat-severe care au indicație de spitalizare”.

„Pe măsură ce epidemia evoluează, crește numărul de cazuri și vom avea un număr mare inclusiv în comunitățile rurale unde este un număr mare de vârstnici nevaccinați, s-ar putea ca, de fapt, impactul să fie mult mai mare. Depinde foarte mult de tipul populației expuse la virus”, a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare.

„Nu se pune problema ridicării restricțiilor”

În acest context, în acest moment încă nu se pune problema ridicării restricțiilor în România, așa cum se întâmplă în alte țări, avertizează Raed Arafat.

Acum rămânem foarte precauți, foarte atenți, nu credem că am ajuns la vârf ca să știm care este impactul. Țările care au trecut la aceste măsuri deja au avut un vârf care a fost de sute de mii de cazuri, au început să scadă, deci este altă fază. Nu se pune problema ridicării măsurilor care, oricum, în România sunt chiar mult mai permisive decât în alte țări.

Raed Arafat:

Potrivit datelor oficiale privind evoluția cazurilor de coronavirus, numărul infectărilor a crescut de la 9.785 pe 13 ianuarie, la 19.105 pe 20 ianuarie. Pe de altă parte, numărul internărilor la terapie intensivă a înregistrat o creștere ușoară în acest interval, de la 441 la 547.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News