Pe 2 mai, Olivia Steer a postat pe contul de socializare un mesaj care a stârnit un val de reacții din partea oamenilor. Fosta prezentatoare care a transmis că Germania a ajuns la decizia conform căreia „rujeola nu există”.

La câteva zile după mesajul Oliviei Steer, Raed Arafat a comentat pe Facebook afirmațiile vedetei. Redăm integral mesajul postat de Secretarul de Stat pe rețeaua de socializare: 

Revenim la afirmațiile iresponsabile împotriva vaccinării copiilor împotriva rujeolei.

Mediafax a publicat un punct de vedere prin care se pune la îndoială existența virusului rujeolei! În materialul respectiv există o referință la o decizie a curții supreme Germane din 2017 prin care se pretinde că s-a stabilit faptul că virusul nu există.

Va rog să va informați direct din surse credibile și să nu va lăsați induși în eroare, întrucât cazul respectiv este celebru iar decizia Curții Supreme Germane nu se referă la existența sau nu a virusului ci la un pariu pus de un antivaccinist prin care a promis că cine îl prezintă un singur articol științific care deține dovezile asupra existenței virusului rujeolei, acesta primește 100.000 Euro.

Este cazul Bardens vs. Lanka, prin care Bardens a solicitat acestuia plata sumei întrucât el a înaintat 6 articole științifice care probează existența virusului rujeolei!

Prima instanța a dat dreptate lui Bardens și a ordonat executarea plății sumei de 100.000 euro de către Lanka care a constestat decizia la o curte superioară.

În cadrul curții supreme s-a stabilit că Lanka să nu plătească pentru că este dreptul lui să spună dacă probele înaintate de Bardens sunt satisfăcătoare exigențelor sale, însă Curtea Supremă Germană nu a zis niciodată că virusul nu există.

Mai mult în cadrul procesului s-au folosit și argumente precum faptul că Bardens a prezentat 6 articole care în mod coroborat conțin probele necesare asupra existenței virusului rujeolei iar Lanka a explicat că el a cerut un singur articol care să conțînă toate dovezile, acesta fiind un joc de cuvinte cu dublu înțeles în limba Germană.

Mai multe informații veți găsi la linkurile pe care le voi posta despre acest caz și care va permit să trageți concluziile singuri fără ajutor și manipulări.

Din păcate astfel de manipulare și dezinformare poate costă vieți inocente, inducând părinții în eroare. Vedem cum mor copii nevaccinati când remediul există și nu-l administrăm. Problema nu este numai în România ci în mai multe țări care au luat deja măsuri dure că să prevină decesele.

Nu sunt fan al producătorilor de medicamente însă nici nu putem nega că unele medicamente sunt vitale când sunt folosite corect și la momentul potrivit pentru motivul potrivit. Vaccinarea a salvat sute de mii dacă nu chiar milioane de vieți începând cu secolul trecut, această a făcut posibilă prevenirea unor boli extrem de grave precum poliomielita care încă vedem efectele ei asupra persoanelor care au suferit de această boală cumplită în copilărie. Acum în anul 2018 se încearcă convingerea părinților că vaciinarea nu este necesară, că este periculoasă și că virusul rujeolei nu există.

În concluzie va rog informați-va corect din surse abilitate dacă aveți dubii asupra vaccinării. Vorbiți cu medicii să va explice despre ce este vorba și de ce trebuie vaccinat un copil la timp. Nu mai ascultați poveștile personale care sunt construite pe cazuri medicale care nu au de a face cu efectul vaccinării.

Da, vaccinul poate avea efecte adverse că orice medicament însă efectele adverse nu includ autismul și altele vehiculate de persoane necunoscătoare chiar dacă ele sunt cu bune intenții uneori. Gândiți-va ce faceți dacă refuzați vaccinarea și copilul d-voastră cade victima unei boli care puteați să o preveniți foarte ușor prin vaccinare!

Știu că iar o să intre toți antivacciniștii să ne spună că nu avem dreptate și că nu este așa cum zicem însă datoria unui medic este să avertizeze și să explice iar obligația d-voastră este să va informați corect înainte de a lua o decizie care să va coste viață copilului dumneavoastră!

România a fost pe primul loc în Europa la cazurile de rujeolă în 2017. Potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, țara noastră a avut în 2017 peste 5.500 de îmbolnăviri, cel mai mare număr din Europa.

Institutul de Sănătate Publică a anunțat că numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 4 mai este 12.799, dintre care 52 de decese.

În săptămâna 30 aprilie – 4 mai 2018 au fost raportate încă 151 de cazuri nou confirmate în 18 judeţe şi în municipiul Bucureşti.


#salvatipipera | Mihai Crăciun, Asociaţia Construim România: Tramvaiele moderne ar descongestiona întreaga zona


 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News