Raed Arafat, șeful DSU, a afirmat însă că nu a fost o problemă că pacienta nu a fost transportată cu avionul, deoarece „Viena este la o distanţă de vreo patru, cinci ore de Timişoara” și „nu câștigam decât o oră în plus cu avionul”.
– Bună ziua, domnule Arafat, am înţeles că nu s-a găsit o soluţie ca Mihaela Iacob, pacienta din Timișoara, să fie transportată cu avionul şi a plecat cu ambulanţa.
– Deci eu nu mai înţeleg, de fiecare dată mi se găseşte ceva. Viena este la o distanţă de vreo patru, cinci ore de Timişoara. Pacienta putea să fie dusă cu ambulanţa, s-a dus cu ambulanţa, asta este.
– Nu a fost o problemă că nu s-a găsit avion?
– Nu, nu a fost problemă. Noi am găsit asta ca soluţie, pentru că era aproape. Ca şi pompierul pe care l-am trimis acum câteva săptămâni. Deci am transportat pacienta cu ambulanţa cu medic de Terapie Intensivă, pe autostradă, acelaşi lucru. Deci nu câştigam decât o oră în plus cu avionul. Bolnava era stabilă şi am transferat-o aşa.
– Familia a plătit combustibilul și rovinietele pentru transport.
– Noi când ieşim din ţară întotdeauna s-a suportat cheltuiala combustibilului de către aparţinători. Oricum astea nu cred că sunt sume importante. Bine, nu este o regulă. Dacă aparţinătorii sunt nemulţumiţi, să mă sune, să îmi spună ce i-a nemulţumit cu transferul pacientei.
Recomandări
Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect
– A durat trei zile până să poată fi găsit un loc în străinătate. De ce?
– Era instabilă, nu era transportabilă. Abia ieri s-a stabilizat, nu putea fi transferată sub nici o formă.
Citește și:
Pentru diareea senatorului PSD de Suceava s-a înălțat un elicopter, pentru o femeie arsă în Timișoara pe mai mult de 50% din suprafața corpului s-a găsit doar o ambulanță care s-o ducă la Viena! Benzina și rovinieta au fost plătite de rude!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Viva.ro
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
FANATIK.RO
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
GSP.RO
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
FANATIK.RO
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Financiarul.ro
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
Observatornews.ro
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor