Șeful DSU a precizat că sunt două aspecte diferite care trebuie reglementate diferit: „una este problema de acces, pe care o reglementăm, pe sănătate publică”, iar „cealaltă este pe raporturi de muncă”.
Arafat a explicat că problema raporturilor de muncă are două rezolvări, una fiind a bunului simţ.
„O soluţie a bunului simţ – patronul restaurantului să se asigure că angajaţii sunt cel puţin testaţi. A doua soluţie este cea legislativă, dar numai prin lege şi prin adoptare la Parlament, nu prin HG care reglementează măsurile de sănătate publică generală. Problema raportului de muncă nu putem să o afectăm decât dacă va veni o lege care să reglementeze acest lucru”, a spus el.
Raed Arafat a precizat că la acest moment nu se poate renunţa certificatul verde la intrarea în localuri. „Dacă aveam procentul de vaccinare mare, poate că ajungeam să facem ce au făcut Danemarca şi alte ţări. La acest moment nu ai cum”, a mai spus şeful DSU.
„Vedem impactul pe sectorul sanitar care este deosebit în acest moment. Avem un teren prielnic de răspândire şi de impact al variantei Delta, are impact mai ales asupra persoanelor care nu s-au vaccinat”, a afirmat Arafat în conferința de presă.
Acesta a precizat că cel puţin 70% dintre persoane ar fi trebuit să fie vaccinate pentru a avea un val patru mai uşor şi a renunţa la o parte din restricţii. „Ţările de afară nu au renunţat la certificatul verde, dar procentul pentru a avea linişte şi să nu avem impact pe sistemul sanitar rămâne procentul de 70%”, a conchis Arafat.