„De regulă nu se fac asigurări, ci se asigură sume de compensare dacă se întâmplă ceva. Noi avem aceste sume. Poate că trebuie acolo lucrat, ajustat acest lucru, dar în loc să faci o asigurare pentru o armă întreagă de 27.000 de oameni, unde, din fericire, numărul accidentelor este foarte mic, mai bine stabilim un mecanism prin care, dacă este un accident sau ceva, atunci compensăm familie și persoana respectivă, dacă e vorba de invaliditate, printr-o sumă care este o sumă corectă și pe care, de altfel, putea să o primească de la asigurări”, a afirmat Raed Arafat, citat de Agerpres.
Acesta susține că mecanismul de compensare funcționează și în alte state ale Europei, considerând că militarii ISU au posibilitatea de a încheia polițe de asigurări individuale.
„Am verificat și în alte țări. Cine dorește să se asigure, de regulă, se asigură personal, dar, într-adevăr, statul vine cu compensări și cu sprijin dacă se întâmplă vreun deces sau o invaliditate, în timpul unei intervenții. Este mult mai eficient decât să asiguri pe toată lumea și să plătești prime de asigurări foarte mari în fiecare an”, a adăugat șeful DSU.
Declarațiile vin la puțin timp după incendiul de la un azil bătrâni din București. Clădirea nu avea autorizație de securitate la incendiu. Se fac cercetări privind activitatea centrului (FOTO&VIDEO).
În incendiu, un om și-a pierdut viața, iar 19 au fost răniți, printre care și un pompier…
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a inaugurat, duminică, un punct de lucru pentru intervenții în situații de urgență în orașul Flămânzi din județul Botoșani.
Noua structură va funcționa în subordinea Detașamentului de pompieri Botoșani din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani și va avea ca scop scurtarea timpului de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență pe raza administrativ-teritorială a orașului Flămânzi și a comunelor Copălău, Frumușica, Lunca, Prăjeni, Sulița, dar și a comunei Plugari din județul Iași. Numărul total de locuitori care vor beneficia de serviciile noului punct de lucru este de aproximativ 30.000.
„Astăzi am scurtat distanța dintre pompieri și populația dintr-o zonă foarte importantă, aproape 30.000 de oameni, inclusiv din județul Iași, nu numai din Botoșani, deschizând acest punct de lucru, care cu siguranță o să ducă la reducerea pagubelor și la salvarea de vieți”, a declarat Raed Arafat.
Punctul de lucru Flămânzi va avea în compunere o autospecială de intervenție cu apă și spumă și modul de descarcerare.
CITEȘTE ȘI… Se lucrează la o nouă lege! Orașele cu peste 100.000 de locuitori ar putea avea piste de biciclete / VIDEO
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro