Ieri, Raed Arafat n-a putut să răspundă la telefon și a cerut să dialogăm pe mesaje. Iată conversația:

-Aveți cunoștință, vă rugăm, de o filmare a ISUBIF cu intervenția de la Colectiv?
-Nu.

-Unele intervenții se filmează, nu vi s-a spus că a fost filmată?
-Nu, nici nu am văzut așa ceva, din ce îmi amintesc.
-Unul dintre pompieri susține că generalul Pop v-a adus un CD cu această filmare.

-Nu-mi amintesc și am să verific, dar așa ceva nu-mi vine în minte!

(revine)
-Din verificările mele, un astfel de film nu a ajuns la DSU și nici nu mi-a adus dl. Gen. Pop așa ceva, am verificat inclusiv cu dânsul!

Apoi, la 3 noaptea, pe Facebook, realizând că urmează publicarea a ceva, dar nu știa a ce, Raed Arafat a început să-i ironizeze pe Facebook pe jurnaliști

”Cine știe despre ce este vorba și ce surprize “senzaționale” vom avea din partea domnului Tolontan și a jurnaliștilor acestuia în următoarele două săptămâni!”

Raed Arafat pe Facebook:

Surpriza este filmul de 20 de minute, pe care ISU l-a ascuns de public, de procurori, de Guvern și pe care azi Adriana Nedelea îl prezintă integral într-o ediție specială a emisiunii, pe Libertatea.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News