Raed Arafat a anunțat că pe numele mai multor persoane care au prezentat documente poliția a întocmit dosare penale.
„Noi avem acum un fenomen cu care ne confruntăm: la intrarea în țară, sunt persoane care îndrăznesc să se prezinte la DSP-uri și la frontieră documente false. Deja sunt mai multe dosare penale întocmite de poliție unor oameni care au prezentat documente false de vaccinare sau de trecere prin boală sau de testare”, a spus Raed Arafat.
„Acest lucru este extrem de grav pentru că oamenii ăștia vin din zone roșii chiar. Când vii în țară și ești în stare să prezinți chiar un document fals înseamnă că nu te interesează nimic, înseamnă că tu vii și ești dispus să răspândești boala, să răspândești totul, că nu te interesează”, a precizat Raed Arafat.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a prezentat cazul a 30 de pasageri care au călătorit din Marea Britanie spre România cu același avion și care aveau documente ce dovedeau că au trecut prin boală în acelaşi timp.
„Avem cazuri în care s-au întocmit dosare penale pentru persoane care au prezentat certificate false. E un caz pe care mi l-a prezentat un director de DSP în care într-un zbor de pe Aeroportul Luton din Marea Britanie, 30 de persoane au prezentat documente de trecere prin boală, toţi 30 în acelaşi avion şi toţi 30 s-au îmbolnăvit în aceeaşi săptămână. Asta i-a atras atenţia”, a declarat Raed Arafat.
„Nu ştiu dacă toţi 30, dar un număr dintre ei au dosar penal pentru fals şi uz de fals care în ambele situaţii înseamnă, fie închisoare de la 3 luni la 2-3 ani sau amendă penală, ceea ce înseamnă că te trezeşti cu cazier. Nu înţeleg de ce riscă oamenii şi mă întreb dacă riscau la fel dacă mergeau în Germania sau în Belgia sau în Grecia, oare ar fi riscat să prezinte certificate false la intrare acolo?”, a afirmat Raed Arafat.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro