”Dacă putem juca în condiţii optime de securitate, dacă toată lumea poate participa, dacă se întrunesc aceste condiţii, atunci voi fi acolo, dar acum trebuie să fim vigilenţi şi responsabili cu deciziile adoptate, pentru a proteja securitatea şi sănătatea tuturor celor din lumea tenisului”, a declarat Rafael Nadal pentru canalul ”France TV Sport”.
Sportivul mai spune că nu se gândește la viitorul turneului într-o ”manieră profesională, ci medical”.
”Mă proiectez într-o lume în care putem proteja sănătatea tuturor oamenilor care lucrează la turneu”, a precizat el.
Răspândirea pandemiei de coronavirus a dus la anularea turneului de de la Wimbledon şi la amânarea până în luna septembrie a celui de la Roland Garros, două dintre competiţiile de Mare Şlem ale anului, în timp ce statutul turneului US Open, programat să debuteze la sfârşitul lunii august, rămâne neclar.
Mai mult, Rafael Nadal a mai spus că se concentrează asupra Openului Australiei din ianuarie 2021, ca următorul turneu la care va participa.
”Vreau să fiu pregătit pentru 2021. Mă preocupă mai mult Openul Australiei decât ceea ce se va întâmpla la sfârşitul acestui an. Anul 2020 îl văd practic pierdut. Sper că vom putea începe anul viitor”, a mai spus campionul iberic.